Pornind de la prezumtia ca Timpul goleste de emotii Intamplarile traite si estompeaza efectul de recenta conferind obiectivitate, va relatez o intamplare din 2005 pe care aveti libertatea sa o interpretati cum vreti. Eu am invatat lectia de diferente culturale si am pornit mai departe cu si mai multe intrebari despre binele si raul din alegerile pe care le facem.

Pentru a facilita intelegerea, gasiti mai jos profilul de cariera pe care am marcat momentul acestei lectii.

In 2005, dupa 20 de ani de experienta, am avut sansa sa iau contactul cu Corporatismul: organizatia fusese privatizata si trebuia integrata in firma mama, copiii plecasera la facultate – deci aveam timp la dispozitie, si tocmai aparuse o pozitie de manager de proiect intr-un HR Advisory Team in care managerul expat si cei trei colegi erau super-Ok.

Dupa un audit al activitatii mele anterioare si cateva interviuri, Iata-ma in noua echipa, relocat la 280 km de casa.

Perioada de inceput am locuit la hotel…fiind foarte mult de lucru, lucram pana la 8-9 seara, ora la care ma indreptam spre hotel impreuna cu managerul meu.

Neexistand cantina, la pranz comandam fel de fel de prostii…dupa cateva saptamani am aflat de la colegii din alte departamente ca se poate manca la cantina unei sucursale aflata la cateva minute de sediul in care lucram…totul ar fi durat 40 de minute…30 fiind alocate prin programul organizatiei, ramaneau 10 minute neacoperite, care, in mintea mea, puteau fi compensate cu orele lucrate zilnic peste program. Situatia ar fi durat 2 luni, pana la finalizarea cantinei din sediul nostru.

Bucuros, am vorbit cu managerul. Reactia lui m-a surprins, uimit si revoltat: „Cum, vrei sa iesim sa mancam in timpul programului de lucru?”

Asteptam sa fiu inteles si cand acolo primeam una dupa ceafa. Simteam dezaprobarea din privirea lui, desi stia ca lipsa pranzului cald ma afecteaza, ca zilnic fac 2-3 ore de overtime neplatit, ca nu exista program de lucru flexi-time…

Stateam incurcati unul in fata celuilalt, fiecare blocat in punctul lui de vedere. Comportamentele au scos la iveala diferentele generate de Prima Reactie, cea naturala, pura si nealterata de judecata, influentata de cultura organizationala in care traisem si ne dezvoltasem pana atunci: eu intr-o societate in care statul era majoritar, el intr-o corporatie.

Finalul? Am primit acordul sa merg, dar el nu a venit niciodata.

Intamplarea asta a consolidat relatia dintre noi, si dupa aproape un an cand ne-am despartit, am inteles cat de mult ne-am influentat reciproc punctele de vedere.

Ce-as face acum? N-as mai lucra suplimentar pe gratis, dar nici n-as mai pleca sa mananc in timpul programului.