2² Gheorghe D. Scraba

__________
DIMITRIE GUSTI, O LUMINĂ PENTRU SOCIOLOGIA ROMÂNEASCĂ (4)
Capitolul II.
Câteva cuvinte despre reprezentanții sociologiei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea până la instaurarea comunismului în România
Partea a II-a
Lucrare întocmită de Nemeş Constantin
__________

O altă personalitate a cărei creație sociologică a fost considerată de factură pozitivistă sau evoluționistă este Gheorghe D. Scraba. Chiar dacă activitatea lui în domeniul sociologiei nu a avut anvergura activității lui Haret, despre care am amintit mai sus, rămâne cu o contribuție importantă pentru sociologia româneasca se sfârșit de secol XIX și început de secol XX.

Pentru frumusețea întocmirii ei, ne tentează să cităm din lucrarea drd. Ioana Valentina Popescu „Gh. D. Scraba. Multivalența unui sociolog în pedagogie, istorie și filosofie” publicată în revista „Tezaur. Foaie a Bibliotecii Academiei Române” Anul IV, Nr. 1, ianuarie 2023, pag. 10-11.

„Gheorghe D. Scraba (1868-1940) a fost sociologul român cu ample preocupări în domenii conexe sociologiei, a cărui operă cuprinde nenumărate studii, tratate, articole de sociologie şi filosofie, precum şi un număr însemnat de manuale şcolare pentru învăţământul primar şi gimnazial românesc din perioada 1897-1914. Tot ce a făcut a fost din pasiune, iar primele dovezi ale spiritului său creator le-a adus prin compunerea manualelor pentru copii trecând, apoi, la domeniul juridic, urmând ca sociologiei să-i dedice cei mai mulţi ani de studiu şi cercetări. A fost pasionat de istorie şi filosofie, mărturie stând câteva dintre lucrările sale, dar şi apropierea de Nicolae lorga, cu care a lucrat îndeaproape, atât în publicistică, precum şi în activitatea politică.
[…] În 1906 a fost implicat în pregătirea expoziţiei jubiliare Igienă, asistenţă publică, economie socială, ocupându-se cu organizarea secţiei a X-a de Economie Socială. În acest context expoziţional, G. D. Scraba a fost îndemnat să se ocupe de realizarea unei anchete sociologice printre participanţii ţărani, la rugămintea politologului Constantin I. Istrati. Ancheta finalizată a fost publicată într-un volum, în anul 1907, această lucrare fiind invocată şi recomandată de Constantin I. Istrati, cu ocazia cuvântării ţinute în ziua de 18-19 martie 1914, în cadrul dezbaterilor Adunării Deputaţilor. De asemenea, în anul 1908 a fost secretarul Congresului de Ştiinţe Sociale, organizat în România.
[…] Remarcant este că G. D. Scraba a fost primul sociolog român care a scris un tratat de sociologie, publicat în mai multe ediţii, în anii 1914; 1921. A fost, de asemenea, fondatorul „Revistei de Studii sociale”, pe care a finanţat-o din fonduri proprii în primii doi ani, 1911-1912.”

G.D. Scraba nu a fost singurul care a realizat studii pe probleme sociale în acea perioadă.

În lucrarea Academicianului Cătălin Zamfir „Sociologia și visul României” , Discurs de recepție rostit la 25 octombrie 2022 în ședință publică, publicat de Editura Academiei Romane, București, 1922, dezbătând dezvoltarea sociologiei în Tările Românești în perioada 1890-1914, scrie:

„Studii pe probleme sociale. În această perioadă, specialiști formați în diferite domenii sunt atrași de problemele sociale critice ale societății românești. Citez mai pe larg o selecție din aceste studii interesante din două motive: pun în discuție problemele sociale critice ale societății românești și mulți țin să precizeze chiar din titlu că sunt studii sociologice/sociale. De remarcat și importanța acordată problemelor epistemologice ale științelor sociale.
1910, Petre Andrei, asistentul lui Gusti, și Setlacec: prima cercetare monografică de teren la Schitu Tărâța, de lângă Iași.
Ștefan Antim: Studii sociologice. Substratul economic al familiei. Subjugarea femeii (1907), Intervenționismul și tocmelile agricole. Studiu social (1907), Chestiunea socială în România (1908), Chestiunea evreiască. Studiu social (1918).
Ecaterina Arbore: Leagănele publice (1900), Copii găsiți și orfani în capitală (1905), Influența industriilor asupra sănătății lucrătorilor (1907), Întinderea tuberculozei în București (1913).
Nicolae Basilescu: Studii sociale. Străinii în România (1903), Studii sociale. Rolul femeii române (1905).
Leonida Colescu: Legea rurală din 1864 și statistica țăranilor deveniți proprietari (1903), Statistica agricolă a României bazată pe cercetările făcute în anii 1904 și 1905 (1907).
Constantin Dobrogeanu Gherea: Neoiobăgia. Studiu economicsociologic a problemei noastre agrare (1910).
Dumitru Drăghicescu: Problema determinismului social (1903), Raportul dintre drept și sociologie (1904), Din psihologia poporului român. Problema conștiinței. Studiu psiho-sociologic (1907), Idealul creator. Eseu psiho-sociologic asupra evoluției sociale (1914).
Spiru Haret: Chestiunea ţărănească (1906), Mecanica socială (1910).
Constantin Rădulescu-Motru: Cultura română și politicianismul (1904), Psihologia ciocoismului (1911), Psihologia industriașului (1911).
Simion Mehedinți: Poporul (1913).
Gheorghe Scraba, Condițiile de trai ale săteanului român (1906), Starea socială a săteanului: despre ancheta anului 1905 (1907), Sociologie (1914).
Alexandru D. Xenopol: Principiile fundamentale ale istoriei (1900), Cauzalitatea în succesiune (1906), Neconștientul în istorie. Evoluția în istorie (1907), Istoria partidelor politice în România. Despre metoda în științe și în istorie (1910).” (pag. 10-11)

În lucrarea lui Ștefan Costea „Istoria Sociologiei Românești” citată mai sus este analizat sistemul sociologic al lui Scraba, precum si activitatea sa în domeniul sociologiei. Iată părerea autorului:

„Întemeiat pe cunoaşterea profundă a întregii istorii a sociologiei europene şi naţionale, sistemul lui G.D. Scraba (1868-1940) este rodul unei încercări pozitivist-dialectice de a deschide şi construi o perspectivă sociologică în cercetarea fenomenelor sociale, de a dezvălui existenţa unui determinism valoric complex, care întregeşte determinismul socio-economic. Punând în evidenţă importanţa şi rolul rădăcinilor biologice şi psihologice ale societăţii, Scraba afirmă, în acelaşi timp, specificitatea intrinsecă a socialului, înţeles ca permanentă creaţie umană – sociologia fiind o disciplină care caută legile dezvoltării acesteia, structurile sale autonome, precum şi mijloacele eficiente, izvorâte din acţiunea deterministă, a realizării unei organizări sociale optime, care să rezolve ştiinţific şi durabil autonomia individualului şi socialului.
În concepţia lui G.D. Scraba, sociologia are ca obiect explicarea societăţii ca proces de organizare şi de perfecţionare a vieţii practice a membrilor ei; ea serveşte ca mijloc şi instrument absolut necesar la structurarea şi propulsarea ordinii sociale; acest proces are loc prin instituirea şi atribuirea de valori, prin determinarea raporturilor sociale existente, explicarea şi fixarea caracteristicilor lor în concepte („noţiuni”) şi utilizarea acestor concepte în eforturile de organizare socială, pentru o maximă satisfacere a trebuinţelor indivizilor, prin extinderea şi intensificarea sociabilităţii.
Organizarea socială – care îi apare lui Scraba ca elementul cel mai semnificativ şi esenţial al vieţii în societate – care nu poate fi decât rezultatul unei instituiri voite, conştiente, a unor raporturi sociale raţionale, stabilite cu ajutorul cercetării ştiinţifice şi al ştiinţei despre societate, delimitată atât faţă de filozofie, cât şi de celelalte discipline ştiinţifice umaniste.” (pag. 237)