5⁴ Nicolae Petrescu și sociologia comparativă

__________
DIMITRIE GUSTI, O LUMINĂ PENTRU SOCIOLOGIA ROMÂNEASCĂ (4)
Capitolul II.
Câteva cuvinte despre reprezentanții sociologiei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea până la instaurarea comunismului în România
Partea a II-a
Lucrare întocmită de Nemeş Constantin
__________

Ca să putem să-l încadrăm pe Nicolae Petrescu în diversitatea sistemelor sociologice trebuiesc făcute câteva precizări despre ce reprezinta comparația în cunoașterea sociologică. Vom cita câteva fraze din lucrarea Prof. dr. Cosima Rughiniș „Mize și strategii ale cercetarii comparative” publicată în revista „Sociologie Românească”, Volumul I, Nr. 1-2/2003, pag. 129-143:

„Comparația este o operație constitutivă a gândirii și, într-adevăr, existența cunoașterii de orice fel este imposibilă fără ea.
[…] Comparația este, de asemenea, operația de bază în explicarea cauzală.
[…] În aceste condiții, prima întrebare care apare în ceea ce privește metoda comparativă este dacă ea există ca atare, sau este doar o reformulare a principiilor generale ale explicațiilor în sociologie. Dacă există o metodă comparativă, cum diferă ea de celelalte metode care sunt, în consecință, ne-comparative?
Dacă ne referim la comparație, în sensul ei larg, este evident că nu există nici o posibilitate de a explica un fenomen social fără a apela la comparații explicite. Teoreticienii metodei comparative au considerat însă, în general, că specificitatea se referă la un anumit tip de comparație, și anume cel al comparațiilor dintre societăți distincte. În acest sens, comparația pune probleme cu atât mai specifice, cu cât distanța culturală dintre societățile comparate este mai mare.
[…] Metoda comparativă, prin care înțelegem compararea științifică a societăților, servește în primul rând scopul major al sociologiei, și anume înțelegerea faptelor sociale și explicarea lor. Dorind să descopere mecanisme cauzale, sociologia apelează la studiul sistematic al mai multor societăți pentru a vedea în ce măsură regularitățile proprii unei anumite țări se păstrează ca atare și în alte contexte. Mai mult, comparația ne ajută să vedem în primul rând faptele sociale ale propriei culturi, fapte care alminteri ne puteau fi invizibile, „de la sine înțelese”. Surprizele alterității ne deschid ochii și ne fac să vedem caracteristicile cele mai înrădăcinate, cele mai „normale” ale mediului nostru social. „Firescul” nostru devine vizibil numai în raport cu „nefirescul” altora. Prin urmare, comparația ne ajută să descoperim – mai precis să construim prin conceptualizare – fenomene sociale și ulterior să testăm în diferite contexte sociale relațiile ce par a fi de cauzalitate.” (pag. 129-130)

Referitor la Nicolae Petrescu, în lucrarea Prof. dr. Maria Larionescu „Teorii ale modernizării sociale” , Suport de curs, Master, 2010, suport electronic, publicată pe https://www.academia.edu/43155982/Teorii_ale_modernizarii_sociale_Suport_de_curs, scrie:

„Este cunoscut în cultura românească mai ales prin lucrarea Primitivii. Organizare – Instituţii – Obiceiuri – Mentalitate, editată de Casa Şcoalelor în 1944 (506 pagini), redactată timp de doi ani pe baza unui material informativ adunat într-un răstimp de două decenii. Prin lucrare, autorul se implică în controversele metodologice dintre orientarea “sectaristă”, imprimată antropologiei sociale şi etnologiei de “Şcoala istorică” condusă de Fr. Boas, care evita în chip programatic sintezele teoretice, promovând direcţia empiristă în etnologie, şi “Şcoala evoluţionistă” a sintezelor grandioase, reprezentată de E. Tylor, Frazer, A. Bastian.
Dezbaterea îi oferă două idei de bază ale viitoarei sociologii comparate: ideea unităţii psihice sau a unităţii naturii umane şi ideea determinismului sociocultural (a suprafeţei societăţii). Cei doi factori sunt, în concepţia lui N. Petrescu, cosubstanţiali procesului social de diferenţiere socială, iar sociologia comparată era soluţia teoretică ce îngăduia interpretarea fenomenelor sociale prin prisma procesului social de diferenţiere.”

În „Cuvânt introductiv” întocmit de Maria Larionescu cuprins în volumul lui Nicolae Petrescu „Principiile Sociologiei Comparate” publicat de Editura Științifică, București, 1994, scrie:

„Prin filiera hobbesiană s-a strecurat în arhitectura concepției lui N. Petrescu o idee de proveniență stoică, romană, care va încolți sub presiunea altor înrâuriri suferite de autorul analizat în studiul de față și anume concepția „dreptului natural”, înțeleasă ca un sistem de idei reprezentând trăsăturile comune întregii spețe umane, natura omului de pretutindeni și dintotdeauna.
„Natura umană” sau mai exact „unitatea naturii umane” este un element fundamental al teoriei sociologiei comparate. Autorul înțelege prin natura umană atât „un principiu metodologic care ne ghidează prin labirintul diferențierilor sociale infinite”, dar și o „sinteză a tuturor motivelor care dau naștere la condițiunile și complicațiile societății”, „un fapt originar, pe care nu-l putem nega și nici ignora”.
[…] evidența empirică pentru susșinerea ideii spiritului omenesc și-a alcătuit-o metodic dintr-o varietate de surse: mitologia comparată, filosofia istoriei și istoria culturii, antropologia culturală și etnologie, drept comparat, etc. Perspectiva pe care o oferă Petrescu asupra problemei naturii umane se dorește a fi antimetafizică: esența autentică a unui grup social nu este vreo calitate distinctă, sau vreo valoare absolută, după convingerea autorului, ci „sociabilitatea membrilor săi componenți”.
[…] El a fost în posesia unor argumente teoretice ce i-au îngăduit să se delimiteze de curentele tradiționaliste, de factură romantică, care au proliferat în Europa după primul război mondial și care accentuau caracterul specific, etnicitatea, diferențierile rasiale. Petrescu se situează la antipodul concepțiilor rasiste, biologiste în sociologie, luând atitudine deschisă de contestare a valabilității acestora.” (pag. 45-49)

Lăsăm cititorul să lectureze întreagul volum și revenim la lucrarea lui Cosima Ruginiș „Mize și strategii ale cercetarii comparative” citată mai sus. Iată ce scrie în aceasta:

„Spre deosebire de alți comparatiști, strategia sociologului Nicolae Petrescu urmărește în primul rând o finalitate socială și nu una explicativă. Problema pe care dorește să o rezolve se referă la neînțelegerile care apar în societatea globală datorită diferențelor naționale. Cea mai devastatoare neînțelegere de acest tip este, desigur, războiul.
[…] Specificitatea unei anumite instituții derivă din combinarea unui număr de elemente universal umane. De exemplu, practica antică egipteană de a oferi ca garanție pentru un împrumut cadavrul tatălui sau al rudei celei mai apropiate este doar aparent de neînțeles. Specificitatea sa derivă din intersecția a două sentimente general umane: dorința de securitate a împrumuturilor, pe de o parte, și semtimentul de devoțiune față de părinți, pe de altă parte.
[…] analiza funcțională a lui N. Petrescu este finalistă: ea se raportează la scopuri psihologice, individuale. Premisa interpretării fenomenelor sociale este că acestea corespund unor nevoi umane. Sunt mijloace pentru atingerea unor finalități individuale.” (pag.132-1330)

Un interesant text este al lui Henri H. Stahl „Introducere la reeditarea lucrării „Primitivii” , publicată în revista Sociologie Românească, Serie Nouă, An. II, 1991, pag. 63-72. Ediția a doua a lucrării pentru care a fost scris textul trebuia să fie publicată în 1966, dar nu a mai apărut. Lucrarea a fost republicată abia în 2003 cu titlul: „Nicolae Petrescu, Primitivii. Organizare. Instituţii. Credinţe. Mentalitate. Ediţia a doua, revăzută, îngrijită şi prefaţată de I. Oprişan” , Bucureşti, Editura Saeculum I.O. Iată ce scrie Stahl:

„[…] lucrarea Primitivii, iși propune deci să strângă sistematic informațiile necesare pentru a convinge pe cititor că într-adevăr există o „identitate de fond, care străbate diversele forme de viață socială în toate locurile și timpurile și pe care o ilustrează atât de pregnant continuitatea civilizației”. În capitolul întâi al lucrării această teză este foarte clar expusă.
[…] Așadar prin „primitivi” trebuie să „înțelegem acele grupuri de oameni care se găsesc într-o stare începătoare de organizație și care nu arată semne de progres material și spiritual în aceeași măsură cu popoarele așa numite civilizate”, deosebirea fiind deci de grad nu de esență.
[…] Metoda studierii comparative a omenirii, atât primitive cât și civilizate, ne poate deci arăta existența „unor trebuințe comune a întreg genului omenesc”, viața socială fiind în fond, necontenit, „opera omului în lupta cu natura fizică și cu propria lui natură”.
În cadrele acestea teoretice, odată fixate, lucrarea „Primitivii” capătă caracterul unei expuneri sistematice a tuturor aspectelor vieții sociale pe care le poate distinge o analiză sociologică centrată pe ideea „manifestărilor spirituale”, ca fond uman permanent.”

Lăsăm cititorul să îl descopere mai mult pe Nicolae Petrescu lecturând scrierile sale și critica acestora făcută de contemporanii săi și ai noștri și continuăm lucrarea aducând în atenție alt creator de sistem sociologic, Eugeniu Speranția.