Aceasta este partea 3/3. Daca nu ati citit una din primele doua parti, le puteti accesa la sectiunea „Articole conexe recomandate” aflata la sfarsitul acestui articol.

Consider ca pe noi romanii, ne caracterizeaza teama sa nu ne fure cineva cunostintele, sa nu atenteaze altii la postul nostru daca impartasim ce stim. Nu zic ca n-o fi o teama justificata, li s-o fi intamplat unora…
Cred insa ca este o caracteristica foarte paguboasa pentru noi ca natie, alaturi de alte insusiri cum sunt: delasarea, rautatea/invidia si “sapatul pe la spate”, la care se adauga de multe ori superficialitatea si ingamfarea.

Poate de asta, in cele mai multe cazuri se aplica diverse combinatii din “calitatile” de mai sus, suntem asa cum suntem, adica slabi, nu doar ca manageri ci si ca natie per total (….parerea mea)

Noi, si implicit SEFII nostri romani (care sunt alesi dintre noi si teoretic ar trebui sa fie cei mai buni dintre noi), suntem tributari unei mentalitati pe care mie personal mi se pare ca nu o putem depasi: simtul inferioritatii fata de alte natii si dorinta de a parveni / inavuti cat mai repede si cat mai mult. De asta leg si dorinta celor mai multi romani de a deveni si ei SEFI (cat mai mari si cat mai repede).
Si de aici apare, ca un rezultat, o alta caracteristica a noastra si a sefilor nostri: frustrarea!

Din combinatia aceasta rezulta atitudini de genul ca romanul este extrem de slugarnic fata de SEFI (fie romani, fie straini, dar parca mai mult daca sunt straini) insa extrem de dur / intransigent fata de angajatii lui directi (daca acest roman e la randul lui sef). Cumva, isi rasfrange antagonismul in pareri (fata de ale sefului lui) in directia care ii este cel mai la indemana si care nu are ce neplaceri prea mari sa-i provoace, ceea ce mie imi arata si oarece lasitate in comportament si atitudine.

Iar din slugarnicie se naste teama de a-si pierde “scaunul”/”ciolanul” (care e o teama aproape viscerala la cei mai multi) ceea ce duce la ulterioare mari compromisuri pe care SEFII romani le fac/sunt dispusi sa le faca(fara nici o jena, si mare placere chiar) doar pentru a-si pastra posturile.

Acest fapt ii face sa devina marionete perfecte in mainile dibace ale SEFILOR lor expati care, daca stiu cum (si nu e mare greutate sa stie), ii pot manipula sa faca lucruri ce altfel ar fi fost de neinchipuit in tarile lor de origine.

Profesionalismul managerilor romani variaza (o sa spuneti: ce mai concluzie! si aveti dreptate, e un mare truism, tocmai de asta l-am si mentionat). Depinde foarte mult de la caz la caz.
Pe parte de HR am intalnit oameni profesionisti si care stiu ce inseamna ariile de HR dar si total neprofesionisti care au ajuns in posturi mari printr-o “buna orientare politica” si prin conjuncturi favorabile la un anume moment….dat.

Daca cu cei din prima categorie se poate lucra, cu ceilalti este foarte greu. De ce?
Pentru ca ei insisi nu au o parere referitoare la anume parti de HR (pe care le pastoresc de altfel prin natura jobului lor) si de aici deriva o nesiguranta crasa a lor, care se transmite automat (din pacate) si echipei lor subordonate.

Daca aceasta se mai combina si cu un caracter neincrezator sau foarte cusurgiu, deja rezulta un profil managerial cu care este foarte greu de lucrat, si cu care, chiar si in caz de reusita, tu ca subordonat ai rareori satisfactii (ca sa vezi… surpriza …nu?). Ca sa nu mai spunem de faptul ca esti mereu intr-o continua nesiguranta cu un astfel de sef, ca nu stii daca ce faci este bine, dorit si apreciat. Esti adica pe muchie de cutit (ahh!).
De fapt, consider ca el, SEFUL transmite mai departe frustrarea si nesiguranta pe care o simte el insusi in postul pe care este; probabil asta il face sa se simta mai bine, mai “in control”asupra vietii angajatilor lui si ii provoaca o multumire.

Personal, am fost de-a dreptul socata – si cuvantul chiar exprima ceea ce am simtit – cand am auzit un manager HR spunand in gura mare, laudandu-se chiar, ca a dat si ca va da afara oameni fara nici o implicare emotionala, fara sa-i pese, fara sa se gandeasca la implicatii, oricand i se va cere asta pentru vreun scop organizational – si atentie, nu vorbim despre low-performeri!

A nu se intelege ca managerii romani sunt prosti. NU!
Departe de mine gandul, insa au o inteligenta fluida (genetica) mult mai dezvoltata decat inteligenta cristalizata (lucrata, cizelata prin experiente si invataminte).
Iar eu consider ca un SEF trebuie sa aiba ambele componente pentru a fi cu adevarat bun.

As vrea sa inchei cu o parere personala referitoare la profilul ideal al unui SEF (pentru ca a observa si a critica este usor, insa cel mai greu este sa creezi/consolidezi/construiesti ceva, inclusiv pareri proprii):

Sa fie inteligent – desi asta e departe de a fi si suficient!
(atentie, sa separam inteligenta de smecherie)

Sa-si respecte cuvantul dat si sa fie principial – adica sa fie consecvent cu el insusi, si sa aiba principii adevarate dupa care sa-si calauzeasca viata personala si pe cea profesionala ;
Sa fie deschis si constructiv – cum a spus “doamna Smith: in viata trebuie sa privesti pe fereastra” (Eugen Ionesco, Cantareata cheala)

Nu voiam sa fac nici o fraza de incheiere, am spus destule pana acum …. cred insa ca totusi se termina prea brusc…. o sa inchei repetand ce a zis Eugen Ionesco, anume ca eu consider ca in viata e esential sa “privim pe fereastra”, iar daca inca nu stim sau ne e teama, sa invatam sa privim ….. si sa intelegem ce vedem …