Copil sau Fata ?!
Am avut norocul sa ma nasc si sa traiesc, o buna parte din viata, intr-un colt de tara, unde, ca pe nicaieri in lume, femeile nasc fie copil, fie fata …Ma gandesc de ceva timp sa scriu despre asta, dar mi-a lipsit starea sufleteasca necesara . Nu e chiar simplu sa scrii despre olteni, chiar daca esti de-al lor.
Si acum imi rasuna in minte cuvintele spuse de socrul meu, la nasterea primului mostenitor al familiei, care n-a fost copil. A fost fata. Poate o sa va vina sa radeti, dar pe meleagurile mele, baiatului i se spune copil..
“ Toata lumea a facut copii, numai al meu(sotul meu) a facut fata”- asa a spus “tataie”, cum aveam sa-i zicem toti odata cu venirea pe lume a nepotilor..misoginism in toata regula..si nici macar nu stia ce inseamna. La dorinta lui, astfel exprimata, in familie nu s-au mai nascut de atunci decat copii. Si bineinteles, toti facuti de fii lui..contributia nurorilor nu era bagata prea mult in seama..daca nasteai copil, era meritul fiului, daca era fata, vina era a norei…
Pe atunci n-am dat importanta faptului, dar am observat ca se nasteau in sat, fara nicio logica sau noima, cand copii, cand fete… Nici nu va mai spun ca ei vor deveni mai tarziu, om sau femeie! La fel si acum..se pastreaza nealterate, inca, vorbele astea, duse din generatie in generatie.
Viata petrecuta la tara mi-a adus un plus de echilibru in existenta mea. Poate tinerii nu-si dau seama de asta. Poate acest lucru se va pierde odata cu bunicii care mai traiesc inca acolo…ar fi pacat. Traind la tara, iti poti da seama de ce oamenii locului sunt mai senini, au o liniste interioara ce se vede pe fata lor, chiar zbarcita de vremuri si necazuri. Iti dai seama de modul deosebit in care inteleg ei viata, cum trec peste bine si rau glumind pe seama lor.Cum fac haz de viata insasi, descoperind o bucurie rar intalnita. Iar aceste lucruri nu se invata din carti. Si oltenii nu fac exceptie.
Bobby,
Iti multumesc pentru urari si gandurile frumoase.
Acum, cand “copilul” si fata sunt si ei la varsta la care ii primeam in dar de la viata, nepotica noastra este si ea un dar divin, care ne-a adus bucuria unui zambet prea mult timp uitat. Zambetul dat de speranta!
Va doresc ca nepotica sa va aduca numai bucurii si sa fiti mandri de ea!
Ah, sa avem oare „radacini” pe aceleasi meleaguri?! Sau or fi similitudini intre regiuni?
Si in zona vacantelor copilariei mele (minunate si cu oameni exceptionali, amintiri pe care le am proaspete in minte ca si cum nu ar fi trecut atatia ani de atunci) se spune oamenilor mari „om” respectiv „fimeie”, insa celor mici li se spune „copchil” respectiv „copchila”. Adica e daca pot spune asa, un grad mai mic de diferentiere „sexista” a oamenilor…
Si eu m-am revoltat la un moment dat, nici mie nu-mi suna bine categorisirea om/femeie. Ce, femeia nu-i si ea om? (imi spuneam eu, nu doar in sinea mea ci si oricui era dispus sa ma asculte si eventual sa polemizeze cu mine).
Apoi insa, in timp, mi-a trecut…
De ce? Am facut corelatii cu alta regiune, mai sudista, regiune unde misoginismul nu exista dpdv limbaj, in schimb, in fapt, toata partea feminina e discreditata de cand se naste. Acolo fata este „piatra in casa” desi nu exista obiceiul (existent in cealalta regiune) de a trebui sa-i faci zestre la maritis.
Si de altfel, nici baiatului nu trebuie sa-i faci casa (alt obicei existent in cealalta regiune)
(obiceiuri de care insa nici un parinte din regiunea nordica, amintita, NU se plange!)
Deci practic, in aceasta regiune sudista, desi parintii nu sunt obligati a face vreo cheltuiala majora cu copiii lor, indiferent daca sunt fate/baieti, ei sunt (totusi) nemultumiti daca au fete… Daca au baieti, este bine…
De ce o fi bine intr-un fel si in altul nu, asta nu pot sa-mi explic… Cata vreme nu vad nici un avantaj din vreo situatie versus cealalta.
Din aceasta „profunda” analiza comparativa, am tras concluzia k de fapt, ce conteaza e partea intrisica a unui lucru decat cea extrinsica, cum ar fi de pilda limbajul…
Daca ar fi sa fac o paralela, mi se pare ca se aplica „regula” asta si pe alte aspecte importante ale vietii noastre… cum ar fi faptul ca „pe fata” cineva (sa zicem un coleg) te pupa si te lauda, iar pe „la spate” te „sapa” si de discrediteaza in ultimul hal…
Si cred ca multi preferam sa fim injurati pe fata decat injunghiati pe la spate! Ca doar n-om fi atat de idealisti sa credem ca toti cei din jurul nostru ne iubesc si ne sunt prieteni!
Vorba ceea „fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!”.
In cartile lui Marin Preda, se simte schimbarea satelor romanesti inca de acum 50 de ani.
Munca campului fusese inlocuita de viata mai usoara de la oras a urmasilor „taranilor”. Acestia, continuau sa traiasca in sat, insa veneau acasa la odhina, dupa prestarea meseriilor de portar, zilier pe santier, etc.
Culmea schimbarii statutata in aceste carti este aparitia televizorului la sat, un instrument care prin definitie inseamna timp liber de cascat gura.
Acum, la 50 de ani de la aceasta analiza, vedem toti tinerii de la sat plecati in afara la munca, cu unicul scop de a face bani de masina si casa.
Munca campului este istorie. Se face numai pe suprafete mari, de catre marii proprietari.
Casele de la „sat” nu vor dispare; vor apare acolo cei care fie isi vor face case de vacanta, fie se vor retrage dupa o viata de munca la liniste.
Nimic nou sub soare. Televizorul a schimbat lumea.
Mihai,
Nu cred ca satele vor ramane pustii. Dar tare mult imi doresc sa le vad mai “vii”, pline de viata, iar acest lucru il pot realiza doar tinerii care aleg sa-si traiasca viata acolo. Pentru ca usor nu este. Dar satisfactia va fi pe masura!
Poate ca viata de la tara va suferi o „discontinuitate” in momentul in care „copiii” si „fetele” se vor fi mutat „la oras”. Vor uita de greutati, dar vor avea de infruntat fel de fel de ispite carora nu vor sti sa le faca fata. Sau poate ca le vor ignora, dar cand nu vor/vom mai avea siguranta zilei de maine, unii isi vor aduce aminte de tara si se vor intoarce acolo „sa puna gradina”. Nu cred totusi ca ne vom intalni cu o situatie cu sate pustii, dar momentan cred ca suntem destul de aproape de ea in unele locuri. Sa speram ca vom avea o viata la tara cu „baieti” si „fete” mandri ca s-au nascut si ca traiesc acolo! Asta nu poate fi decat spre binele acestei natii si al acestui popor!
@Cris,
ai scris un articol spumos ca o sampanie! Dar in acelasi timp cu bucuria, aduce si regretul ca incet, incet, modul de viata de la tara se va stinge odata cu bunicii / parintii aflati acolo. Felicitari!