Nu imi este atat de usor pe cat mi-as fi imaginat sa imi strunesc gandurile, sa ma fixez asupra lor aici, acum, sa decid daca ma gandesc la asta sau cealalta, sa vad lucrurile dintr-o singura intr-o singura perspectiva, sa decid asupra senzatiei pe care mi-o starnesc.

Dar incerc sa fiu aici si acum, sa fiu prezenta, sa fiu libera, sa nu pierd imagini / sentimente / senzatii / ganduri/orizonturi / moduri de viata / iluzii / deziluzii / pasiuni / dureri / normal / anormal / dreptate / nedreptate, orice ar putea trece / s-ar putea petrece total neobservat pentru alti oameni . De aceea ma relaxeaza sa vad lumea printr-un ochi, da, printr-un ochi de sticla, pentru ca atunci intra atata lume cat imi doresc, atata senzatie cata caut, atatea culori cat sa nu ma oboseasca si sa nu ma distraga macar pentru un moment.

Da, cresc, nu simt o responsabilitate teribila pentru tot ceea ce se intampla, pentru ceea ce mi se intampla, tot timpul intalnesc ceva mai…siret decat mine, care ma atrage si ma cucereste, ma pune pe ganduri si ma intriga, dar care se lasa uitat si parasit in acelasi moment in care s-a lasat descoperit.

Nu vreau sa ma gandesc intr-una , imi place cand prind senzatia doar pentru a o lasa pentru una mai puternica… e trasa mea, poate exista ceva mai departe, sigur exista ceva mai departe, sigur voi ajunge si acolo dupa ce voi strabate restul.

Bucurati-va de o bucata din lumea mea, pentru un moment, nu mai mult! Este suficient!