Dimitrie Gusti, o lumină pentru sociologia românească (3)
Lucrare întocmită de Nemeş Constantin

__________________
Dată fiind complexitatea articolului, am apelat la paginarea acestuia.
Pentru simplificarea accesului, am menționat paginile la care pot fi accesate capitolele.

Capitolul II
Câteva cuvinte despre reprezentanţii sociologiei româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea până la instaurarea comunismului în România

Partea I-a
Sociologia poporanistă și țărănistă
Sociologia liberală și neoliberală
Sociologia conservatoare

Dacă ar fi să ne întrebăm astăzi ce este știința și când a apărut ea, știință am numi toată scrierea generată de specialiștii din orice domeniu de activitate, iar începuturile ne-ar duce cu gândul la prima scriere care a consemnat informații ce pot fi considerate ca având caracter științific. Ar fi greșit, evident, deoarece știința exista și înainte de apariția scrisului, dar informațiile aveau altă formă de transmitere și stocare decât scrierea. De asemenea, oamenii de știință, adică acei oameni care știau despre diverse lucruri, despre originea, alcătuirea, funcționarea, interrelaționarea, sau dispariția lor, existau și înaintea apariției scrisului, dar modalitățile de educare, informare, transformare a informațiilor și transmitere a acestora contemporanilor sau generațiilor următoare erau altele.

Am amintit despre stocarea și transmiterea informațiilor către contemporanii omului de știință, sau către viitorime. Pentru că informația științifică din zilele noastre este atât de vastă, ea trebuie consemnată într-o formă care să permită stocarea și transferul către alte persoane. Nu ne referim aici la informațiile ezoterice, ținute ascunse cu anumite scopuri și nepublicate vreodată, despre care am vorbit în altă lucrare de-a noastră. Problema omului care face știință este aceea de a comunica cunoștințele acumulate potențialilor interesați din societate, completate sau transformate, astfel încât știința să-și exercite rolul. Astfel, omul care se ocupă de știință are mai multe dileme de soluționat. Enumerăm: valoarea științifică a prestației, cuprinderea comunicării făcute către terți, limbajul folosit în comunicarea informațiilor cu caracter științific, potențialul interes generat de prestația lui, calea de transmitere a informației… Despre aceste dileme am mai amintit în alte lucrări ale noastre.

Omul de știință poate fi perceput într-un sens restrictiv, punând în aprecierea lui ca atare, bariere de nivel de instruire, nivel de instruire în domeniul în care prestează activitatea, scopul activității, ponderea elementelor de contribuție personală etc. Noi considerăm oameni de știință pe toți care au prestat sau prestează utilizând rigorile metodologice acceptate la nivel academic, în momentul prestației lor. Putem detalia aceste aspecte mai mult, dar nu este cazul să o facem în această lucrare.
Ne vom referi puțin la un alt aspect: acela al receptării scrierii de către contemporanii noștri. Fără discuție că aceasta ține și de prestație, dar ține și de un fapt exterior oamenilor de știință: educația cetățenilor în a fi interesați de o abordare științifică a subiectelor care totuși le stârnește interes.

În lucrarea lui John Desmond Bernal „Ştiinţa în istoria societăţii”, publicată la Editura Politică, Bucureşti, 1964, la pag. 18 şi următoarele scrie:

„Știinţa în orice moment este totalitatea a ceea ce a realizat ea până la acea dată. Dar acestă totalitate nu este statică; ştiinţa reprezintă mult mai mult decât un complex general de fapte, legi şi teorii cunoscute. Ea este o descoperire continuă de noi fapte, legi şi teorii, criticînd şi dese ori distrugînd tot atît de mult pe cât clădeşte. Totuşi, întregul edificiu al ştiinţei nu încetează niciodată să crească. El se găseşte permanent, ca să spunem aşa, în reparaţie; dar în acelaşi timp, este întotdeauna în folosinţă. Tocmai această natură cumulativă deosebeşte ştiinţa de alte mari instituţii sociale umane ca: religia, dreptul, filozofia şi arta.
[…] Nu numai artiştii şi poeţii, ci popoare întregi privesc, ascultă sau citesc marile opere de artă, muzică şi literatură ale trecutului, în original, în reproducere sau în traducere fidelă. Ele sunt, prin mesajul lor, adresate direct omului, întotdeauna vii. Dimpotrivă, numai un mic număr de oameni de ştiinţă şi de istorici ai ştiinţei, şi aproape nimeni altcineva, studiază marile opere istorice ale ştiinţei.”

Încurajaţi de părerea că „aproape nimeni” nu citeşte altceva decât marile opere literare, iar această lucrare nu poate fi considerată nici literară, nici mare, continuăm demersul nostru de a aduce în atenţia puţinilor cititori aspecte ale istoriei sociologiei româneşti încercând să stârnim acea curiozitate necesară aplecării asupra studiului mai aprofundat, care să ducă la dobândirea de cunoştinţe fundamentate ştiinţific şi a unei gândiri raportate la acestea, aşa cum ne-am declarat intenţia în prima parte a lucrării.

Pentru că se poate referi și la lucrarea noastră, dar și pentru ineditul prezentării unei lucrări din domeniul social, vom reda un fragment din „Cel dintâi cuvânt” al lucrării „Rostul și destinul burgheziei românești” a inginerului Mihail Manoilescu, publicată în 1942 la Editura „Cugetarea-Georgescu Delafras” din București, lucrare asupra căreia vom reveni:

„Acest volum nu este o lucrare științifică, în înțelesul absolut și pedant de care s`a abuzat în domeniul culturii sociale. A pretinde ca „faci” cu orice preț știință este o veche prejudecată a intelectualilor din veacul al 19-lea, după cum este o manie a aceluiași veac a-ți dezvolta ideile într-un limbaj pretențios, pe canavaua unui schematism aparent științific.
Credem că lucrarea noastră este o carte de știință, prin obiectivitatea cu care scrutează și explică fenomenele burgheziei contemporane românești, pe toate planurile ei de manifestare.
Dar ea nu este o carte de știință în sensul, astăzi demodat, care cere ca știința să se abțină-chiar și în domeniul social-dela orice judecată de valoare.
De altfel, această atitudine a științei era mai mult o ipocrizie, fiindcă nu poate exista gândire socială fără judecăți de valoare. Toată problema este ca aceste judecăți să nu se exprime pe bază de criterii subiective, capricioase sau fanteziste, ci numai pe criterii obiective, și general admise de vieața socială, la o epocă sau alta.”

Cum am prezentat deja, precursorii sociologiei româneşti au elaborat lucrări în care au consemnat aspecte ale vieţii societăţilor descrise, prin prisma a ceea ce ei au considerat relevant, sau care le-a stârnit interesul de moment. Astfel, au fost consemnate şi au rămas în istoria sociologiei româneşti date şi informaţii, unele veridice, altele contestabile, sau altele dovedite ca având caracter de snoave, cu privire la viaţa oamenilor şi a societăţii în acele vremuri. Mergem mai departe cu lucrarea noastră la Capitolul II.

Am încercat să structurăm acest capitol într-o formă care să suscite interesul cititorilor, fără să încarce prea mult memoria acestora, ținând cont de vastitatea informațiilor minime pe care le-am considerat necesare pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra problemelor prezentate. Nu am reușit să reducem foarte mult dimensiunea lucrării noastre, așa că publicăm acest capitol în două părți.

Ne-am hotărât ca prima parte a acestui capitol să aibă următorul conținut:
^A. Contextul intern și internațional al unirii Principatelor Române ^{Pagina a 2-a
B.} Includere sau excludere opere sau autori. Punct de vedere ^{Pagina a 2-a
C.} Despre metoda literar-inductivă de analiză a vieții sociale din România; lucrările autorilor:
C. I. Brătianu, N. Urlățianu, Gh Teodorescu Kirilianu şi C. Brudariu, Grigore Antipa ^{Pagina a 3-a
D.} Cuvinte înainte despre elite ^{Pagina a 3-a
E.} Sociologia poporanistă și țărănistă ^{Pagina a 4-a}
-Ion Ionescu de la Brad ca precursor al țărănismului și poporanismului românesc.

Sociologia poporanistă
-Constantin Stere ca reprezentant al poporanismului
-Scrieri țărăniste cu caracter sociologic:
-Vasile M. Kogălniceanu, Bibliografie a chestiunii rurale
-liberalul Spiru C. Haret și conservatorul Radu Rosetti, contribuții la sociologia rurală.

Sociologia țărănistă
-Cuvinte despre constituirea statului național unitar român și modificarea contextului geografic si social-economic al României prin întregirea cu Transilvania și Basarabia
-József Venczel și mișcarea sociologică maghiară din Transilvania
-Ion Clopoțel, jurnalist și sociograf, unul dintre întemeietorii sociologiei românești a problemelor sociale
-Virgil Madgearu, sociolog și teoretician al Partidului Țărănesc
-Ștefan Zeletin, critic al țărănismului
-Mihail Manoilescu și Mihai Ralea ca reprezentanți ai țărănismului

^F. Sociologia liberală și neoliberală ^{Pagina a 5-a}
-Liberalism politic. Origini istorice
-Mihail Manoilescu: trinomul liberalism, capitalism, burghezie
-Ștefan Zeletin, teoreticianul neoliberalismului românesc
-Lotar Rădăceanu, despre revoluția burgheză și oligarhia politică românească
-Combaterea teoriilor privind dispariția clasei boierești.

^G. Sociologia conservatoare ^{Pagina a 6-a}
-Conservatorism românesc. Origini istorice. Idei și programe
-Junimea și junimiștii
-Titu Maiorescu și teoria formei fără fond
-P. P. Carp și conservatorismul reacționar. Era Nouă