Cu o luna in urma am parasit mult „hulitul” Bucuresti acceptand o noua provocare si, contrar aspiratiilor mele de pana acum, mutandu-ma mai catre Est si nu catre Vest. Si din nou, contrar dorintelor mele, nu intr-o tara mai dezvoltata decat Romania, ci in Moldova de peste Prut.

Am venit aici cu mintea deschisa, gata sa impart din know-how si sa realizez lucruri frumoase alaturi de ai nostri „frati”. Si totusi realitatea m-a contrazis, franandu-mi elanul, facandu-ma sa realizez ca pana la lucrurile mari, avem de parcurs o multitudine de lucruri mici, de o diversitate complexa. Daca nu as fi venit „golit” de prejudecati, as fi avut parte de o aterizare mult mai dura, fara o avertizare prealabila.

Despre ce realitate vorbesc? Pai de o realitate despre care multi imi spun ca exista si in Romania anilor 1995 – 1996, dar despre care eu nu imi aduc foarte bine aminte. Este adevarat, inca mai am multe amintiri din acea perioada, dar nici una din ele nu este mai profunda decat joaca din fata blocului dupa scoala, bucuria descoperirii Cartoon Network-ului sau a gumei de mestecat Turbo.

Dar altceva nu ma interesa si nu aveam nevoie de prea multe sa fiu fericit. In afara de o mingie de fotbal, prieteni si un petic de pamant cu o urma de iarba, nimic nu mai conta.
Viata insa s-a hotarat sa ma faca sa vad realitatea acelor ani si dincolo de mingia de cauciuc. Nu, nu am gasit o cale de a ma intoarce inapoi in timp in Romania anilor 1995, dar dupa un zbor de 55 de minute m-am trezit in acea realitate. Practic, m-am lovit de o societate caracterizata de o neintelegere a unor principii economice simple cum ar fi de exemplu randamentul si productivitatea, lipsita de ambitie si de niste idealuri mai inalte, precum si caracterizata de o „mandrie” nesustinuta de nimic si de o „sensibilitate” peste medie.

Viata are un alt ritm, iar oamenii sunt mult mai orientati catre construirea unei familii decat catre construirea unei cariere care sa iti ofere posibilitatea sa oferi familiei lucrurile de care are nevoie. Poate este mai bine sau poate nu, insa odata obisnuit cu ritmul Bucurestiului aici viata pare a avea doar 3 viteze, incet, incetisor si pas,pas.

O astfel de realitate este cel putin frustranta la inceput, pentru ca ea contravine tuturor principiilor pe care le-am asimilat de-a lungul timpului, dar in acelasi timp te face sa realizezi ca totusi Romania este pe drumul cel bun, indiferent de cat ne va lua sa ajungem acolo unde trebuie.
Poate comparatia cu o tara de lumea a treia nu este cea mai buna pentru a ne da seama de progresul Romaniei, dar dupa ce am comparat Romania cu tari ca Germania, USA si Marea Britanie, vazand tot ce nu este bun in tara noastra, o trecere de cealalta parte a baricadei este cel putin placuta.

La sfarsitul zilei insa, iti dai seama ca toate acestea sunt simple diferente, la care trebuie sa te adaptezi si pe care trebuie sa le asimilezi pentru ca ele tin de cultura locala. Poate ca ar fi mai bine sa incercam sa le intelegem si sa incetam sa luptam impotriva lor, iar atunci toate frustrarile mai sus mentionate vor disparea sau isi vor pierde din intensitate. Pana la urma sunt simple diferente….. doar atat.