Mi-am ascuns
sufletul
sub albul cearsafului,
cu capul deoparte,
din vina esafodului.

Gandeam
separat
sub giulgiul matasii
si mana mi se surgea
peste rochia miresii.

Plamadit
de angina
se odihnea pe nisip,
voalul de pomina, alb,
azvarlit si iubit.

Sub esafod
mai era loc
de-un pumn de sange,
sub el sta un caine
probeag si-l linge.

Mi-am desfacut
mantia
cu falduri imense
peste plaja arzanda
cer sa formeze.

Si-am strans
ce-a mai rămas
din mine,
cu nisip cu tot,
si m-am culcat langa tine.

Paru-ti,
inca viu,
falfia in nisipuri
cu pleoapele arse,
arse de timpuri.

Departe,
mana rece,
mangaia voalul,
cu sange de gheata,
era plin pocalul.

Desfatata
priveliste
de soare palit,
incet, fara umbra,
neintalnit sfarsit.