Aud tot mai des faptul ca studentul nu mai este motivat. Sau cel putin cel care alege sa studieze in Romania. De-a lungul timpului am intalnit :

• studenti motivati care stiau ce vor, au vrut de mici, au invatat, au avut o tinta clara si aveau si resursele necesare indeplinirii scopului propus;

• studenti care invata, isi doresc mai multe lucruri sa faca, nu sunt hotarati din diverse motive, incearca mai multe variante, reusesc sa aleaga o cale invatand constiinciosi;

• studenti care nu sunt innebuniti dupa invatat, dar sunt impulsionati de familie si “trebuie”, cum spun ei, sa faca o facultate, pentru ca asa au spus parintii;

• studenti care merg cu valul, vor o facultate, nu stiu de ce, dar “da bine”.

Dintre cei din ultimele doua categorii, unii pana la urma au rezultate bune, altii sunt dezamagiti si drumul lor nu va avea nimic in comun profesional cu cunostintele acumulate in facultate. Sunt unii care pe parcursul anilor de facultate se descopera, indragesc anumite discipline si chiar reusesc profesional foarte bine.

Profesorul are un rol foarte important pentru acel “declic” ce poate sa apara in fiecare dintre studenti si sa declanseze interesul fata de ceva. Acel ceva ce pentru el poate sa fie punctul de plecare in cariera.

Adevarul este ca atunci cand am cu studentii doar ore de curs si nu am si ore de seminar, nu am cum sa-i cunosc. La inceput e mai greu pentru ca nu stiu cu cine lucrez. Nu stiu ce vor, ce simt, cat de avansat este nivelul lor de intelegere, nu-i cunosc, nu ma cunosc. Asta este un dezavantaj. Pentru ca rezultatele lor sa fie bune si foarte bune, trebuie sa intervina comunicarea de ambele parti. Eu, profesorul, cunoscandu-i mai bine pot cauta sa optimizez relatia de comunicare cu ei astfel incat sa primesc feedbackul pozitiv de care si ei si eu am nevoie.

Experienta la catedra mi-a demonstrat ca nu toti studentii pot fi autodidacti, ca nu e suficient sa transmiti mecanic cunostintele pe care le-ai propus prin programa analitica pentru a avea feedback pozitiv. Aici intervine diferenta dintre profesor si o persoana care are aceleasi cunostinte ca si acesta si ar putea tine o prelegere.

Pentru ca lucrurile se schimba, evolueaza…si/sau involueaza, trebuie gasite solutii care sa motiveze studentul. Alegerea este a lui, dar de noi depinde cum si de ce alege intr-un fel sau altul. Daca a ajuns student si isi pune multe intrebari si nu mai stie incotro s-o apuce, profesorul are rolul sa-l limpezeasca, sa-i faca mai usor parcursul profesional. In primul rand trebuie sa-l faca sa aiba incredere in el si in ce o sa faca mai departe. De dezamagiri avem parte de-a lungul vietii, de aceea in perioada studentiei trebuie sa capeti incredere in tine si in fortele tale. Motivatia presupune incredere. Incredere in cel care iti transmite informatii, pentru a putea sa capeti incredere in tine.

Pentru ca sunt studenti care evolueaza foarte bine si reusesc profesional, pentru ca ajung sa lucreze cu pasiune si sa isi depaseasca profesorii, inseamna ca sunt inca multi profesori pentru care satisfactia suprema inseamna reusita profesionala a studentilor. Si ca sa ne fie bine in tara asta, asa trebuie sa ramana.

Numai ca intr-un sistem bolnav satisfactia suprema se poate pierde. Oare asta se urmareste?