Sase luni de disperare fara a gasi vreo cale de alinare. Sase luni in care a incercat sa inteleaga de ce l-a pedepsit Dumnezeu, luandu-i fericirea pe care i-o daruise. Sase luni de ocna grea pentru mintea lui invatata sa zburde liber prin padurea nesfarsita a ideilor in cautarea copacului adevarului si a fericirii, la umbra caruia sa se odihneasca multumit. Strigate disperate in grota mintii golite de sensul prezentului si al viitorului, in care ecoul reverbera facand imposibile clipele de liniste atat de necesare odihnei creierului.

Intunericul dinauntru si cenusiul din afara era tot ce mai putea percepe acest om pentru care lumina Iuliei se stinsese; nimic, nici macar o scanteie care sa-i arate calea…

Dupa sase luni, “intr-o seara umeda si posomorata”, Lilica i-a aratat calea. Misiunea lui era acum sa transforme scanteia intr-o facla pe care s-o poata folosi orice om ratacit in bezna mintii…
“Si la chemarile lui dureroase Lilica a raspuns si tatal a ingenunchiat in religiunea ei. Si apoi vreme multa el a trait in necromantia ei incantatoare, el a primit sarutarile ei ideale, el s-a consolat la soarele amintirilor ei nemuritoare.” scria Iuliu Dragomirescu in “Ideile si faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu”, lucrare aparuta prima data in Revista pentru Istorie, Arheologie si Filologie din 1912.
Dumnezeu ii inapoia darul, pentru a se bucura de el pana la trecerea in eternul viitor, alaturi de cele doua Iulii.
A fost o sansa pentru spiritismul nostru ca o minte educata, complexa si profunda ca a lui Hasdeu sa se preocupe de acest domeniu atat de delicat. “O va spune aceasta carte.”, scria Hasdeu in preambul la “Sic Cogito”, prima si principala lucrarea spiritista romaneasca, in incercarea de a desprinde lucrarea de persoana sa si de a o pozitiona in universalitatea marilor adevaruri.

Prima parte a lucrarii “Sic Cogito” va fi scrisa de Hasdeu pana la 10 martie 1891, cand se implinea un an de la primul contact cu spiritul liber al Lilicai. Aceasta prima parte a purtat titlul “Sciinta Sufletului. Dumnezeu, Nemurirea, Destainuirea” si a aparut in numarul 11-12 al publicatiei “Revista Noua”, in anul III de aparitie, februarie-martie 1891. Pozele pentru exemplificare au fost postate la articolul “Hasdeu si Masoneria”. Pana in 1907, anul mortii lui Hasdeu, lucrarea integrala Sic Cogito a avut patru editii, inclusiv cea din Revista Noua. Adevarata raspandire a lucrarii in randul cititorilor s-a facut prin publicarea ei in colectia Biblioteca Pentru Toti (BPT 389-392) in anul 1908, fiind reeditata de mai multe ori.

Pentru elaborarea acestei lucrari, Hasdeu a trebuit sa treaca de mirarea primelor contacte cu spiritele, sa cunoasca si sa treaca prin filtrul ratiunii si experimentarii cunostintele acumulate pana atunci de multii spiritisti ale calor lucrari si experiente spiritiste au ajuns pana la el. Elaborarea unei stiinte a spiritului presupune greutati mai mari decat pentru elaborarea oricarei stiinte, deoarece ea nu opereaza cu legi, ci cu principii. Privita din acest punct de vedere, stiinta sufletului este de fapt o “credinta-stiinta”.

Hasdeu si-a marturisit credinta: ”Am aratat destul de verde si, bagati de sama, am spus fara nici o sfiala ca sint Spiritist.” Greaua lui sarcina era sa defineasca stiintific principiile universale ale acestei noi stiinte, stiinta sufletului. Allan Kardec, despre care am povestit in scrierea “Cunoasterea lumii invizibile”, scria in “Cartea Spiritelor”: “Adversarii spiritismului nu au gresit inarmandu-se importiva lui cu cateva divergente de opinii reiesite din anumite teze ale doctrinei. Nu e de mirare ca la debutul unei stiinte, atunci cand observatiile sunt inca incomplete si cand fiecare exprima punctul sau de vedere, pot aparea sisteme contradictorii.”

La 29 septembrie 1888 spiritul Lilicai s-a desprins de trupul muritor si a reintrat in Lumea Spiritelor. Nici un semn de la ea catre lumea materiala timp de sase luni…

Hasdeu era deja familiarizat cu spiritismul: “Este normal sa gandeasca asa, din moment ce recunoaste ca este spiritualist experimental” , scria Iulia in jurnal pe 15 iunie 1886. Se pare insa ca doar mesajul direct de la Lilica a declansat in el convingerea, credinta necesara cercetarii si elaborarii propriei doctrine spiritiste. “Eu adevarat ca numai de la moarte fiicei mele incoace catre acea stramutata credinta spiritista s-au adaos fenomene, ceece inseamna ca pomul a pornit sa rodeasca dar el n-ar fi putut sa scoata roade daca nu era pom din fire, nu un copac ateist altoit mai tarziu printr-o creanga spiritista.” scria Hasdeu. Ca si contemporanii sai spiritisti, considera spiritismul “credinta-stiinta”, “singura religie experimentala”. Lecturarea lucrarilor spiritiste nu a considerat-o suficienta pentru propria lucrare. Experimentul i-a revelat adevarurile acestei stiinte, adevaruri in baza carora el a definit sau a confirmat principiile care stau la baza spiritismului.

Dupa o munca de un an, Hasdeu a fost in stare sa dezvaluie lumii credinta si convingerea sa spiritista si sa-i ofere o lucrare stiintifica facuta dupa criteriile care i-au calauzit intreaga viata stiintifica: “in istorie, in filologie, in orice sfera a cunostintei, eu am fost totdeauna sceptic, respingand autoritarismul de sus ca si popularitatea de jos si croindu-mi pretutindeni singur, prin propriile mele cercetari dupa izvoare, o cale noua, buna sau rea, cum ma taia capul, dar din inima curata; fara frica de oameni, fara folos personal, fara fatarnicie, fara reclama”.

Asa cum arata si in lucrare, spiritismul a fost contestat, ironizat sau hulit, in functie de cum dicta interesul persoanelor si momentului, sau dupa cum aceia aveau cultura si capacitatea de a se apleca asupra fenomenelor spiritiste dovedite in afara sarlataniei. “ Fantazia unor invatati asa-numiti pozitivi, al caror pozitivism nu este altceva decat neputinta de a vedea mai departe de varful nasului, fantazia lor cand vor sa rastalmaceasca cu orice pret prin chitibusuri niste fenomene de o ordine foarte superioara intrece si lasa departe in coada fantazia visatorilor.”

Milioane de oameni din toata lumea, inclusiv numerosi clerici au imbratisat aceasta credinta-stiinta, fiind indiferenti la ironiile oamenilor din jur, sau la acuzele aduse de bisericile oficiale. Numerosi cercetatori in domeniul stiintelor pozitive au adaugat argumente stiintifice si date experimentale la teoriile stiintei sufletului. Hasdeu il da exemplu pe “cel mai nou lucrator foarte harnic pe campul Spiritismului, doctorul Paul Gibier”, a carui lucrare “Physiologie transcendantale Analyse des choses Essai sur la science future Son influence certaine sur les religions, les philosophes, les sciences et les arts” aparuta in 1890 simultan la Philadelphia, Paris si Madrid, reprezinta o curajoasa sustinere stiintifica cu solide baze experimentale a spiritismului. Hasdeu citeaza o sumedenie de oameni de stiinta din domeniile chimiei, biologiei, medicinei, fizicii, matematicii, astronomiei, sau din domeniul filosofiei, culturii si artelor, care si-au cautat deplina fericire incercand sa inteleaga desmarginirea prin reintoarcerea la nemarginirea lui Dumnezeu, pe calea spiritismului.

Hasdeu considera ca stiinta sufletului, numita de el “spiritologie”, are drept surori sociologia si antropologia, iar mama lor comuna este biologia. In acest fel, el contesta filiatia spiritismului din magie, punand spiritismul pe o fundatie care ii permite o dezvoltare “curat stiintifica”.

Nu prea este tagada ca trupul poarta in el un suflet. O spun oamenii de cand se stiu; o spun toate religiile, cu mai multi sau mai putini adepti. O spun majoritatea medicilor care au drept obiect al muncii trupul muritor al omului. De unde vine sufletul inainte de a intra in corp, cand si cum intra sufletul in corp, cand si cum il paraseste, sau unde se duce dupa aceea, sunt intrebari carora omul a incercat sa le dea raspuns din cele mai vechi timpuri. Intrebarile privind sensul existentei vietii sau sensul existentei omului pe Pamant au si ele vechime la fel de mare.

Dorinta, dar si stiinta oamenilor duce catre vesnicia sufletului, ca parte din vesnicia lui Dumnezeu, sufletul fiind o marginire a nemarginirii Lui. Ne place a spune ca omul este un animal cu o traire mai intensa decat a altor animale si afirmam asta cu orgoliul posesorilor unui limbaj articulat si creatorilor unei lumi materiale care a reusit “sa cucereasca si cosmosul”! Orgoliul ne face sa ne consideram mai aproape de Dumnezeu decat alte vietati, facandu-ne sa neglijam esenta divina a acestora.

Analizand cuceririle stiintei biologice din vremea sa, Hasdeu concluzioneaza ca exista o perioada in viata zilnica a oricarei fiinte, in care ea se dezmargineste si devine parte a nemarginirii, in care timpul si spatiul nu mai sunt limitate: somnul. Oamenii de stiinta constatasera ca somnul este necesar si este “indeplinit” de orice fiinta, planta sau animal. Observand ca lipsa somnului provoaca dezechilibre grave in functionarea fizica si psihica a omului, Hasdeu a tras concluzia ca perioada somnului este necesara spiritului pentru a se hrani cu altceva decat ii poate oferi “viata materiala”. El afirma ca in somn, spiritul revine la “memoria integrala a fiintarii integrale, in opozitie cu memoria cea franta sau bucatita a starii de veghe”. In acest fel, spiritul isi descopera “eul”, adica “lungul sir de momente pe care memoria le leaga intr-o singura unitate”.

Iata ca somnul devine pentru Hasdeu o dovada ca “orice faptura este o bucatica desprinsa din Dumnezeu; ceva din Dumnezeu, dar in margini; ceva in margini, dar din Dumnezeu…Prin vis sufletul se desmargineste in timp, traind ani intr-un ceas; se desmargineste in spatiu, cutreierand intr-o noapte o lume; se dezmargineste in forma, urzindu-si dupa plac o alta orisicare; se dezmargineste in umblet, putand sa zboare ca o pasare; se dezmargineste in grai, intelegand orice limba, pana si a animalelor; se mai dezmargineste din dezmarginire, cand viseaza in somn un al doilea somn cu un nou vis.”

Adresandu-se membrilor Academiei Franceze, Pasteur spunea: “Pozitivismul vostru nu tine seama de cea mai de capetenie dintre notiunile pozitive: notiunea infinitului. Aceasta notiune pozitiva si primordiala, pozitivul vostru o inlatura fara nici un drept, o inlatura pe ea si toate urmarile ei in viata societatilor…Ideea lui Dumnezeu este o forma a ideii infinitului. Pe cat timp taina infinitului va atarna asupra cugetarii omenesti, nu vor inceta de a i se ridica altare, numeasca-se Dumnezeu, Brahma, Iehova sau Isus”.

Pornind de la aceeasi constantare, Hasdeu declara: “Infinitul cu toate urmarile lui, iata care a fost punctul meu de plecare in acest sir de cercetari asupra Spiritismului…Marginirea si desmarginirea sunt cele doua mari urmari ale infinitului.”
Pentru a explica sensul reintruparii spiritelor, Hasdeu aplica spiritelor teoria evolutionista a lui Darwin: spiritele trebuie sa evolueze pentru a-si recapata nemarginirea. Iubirea “cea sfanta, cea netrupeasca” este considerata scara pe care spiritele urca spre desavarsire. Hasdeu a cunoscut-o, a definit-o si a trait-o. Spunea el: “Departe de a fi o mizerabila grimasa a sexualitatii, iubirea este suflarea lui Dumnezeu in universul intreg, urzit si urzindu-se numai prin iubire, de la afinitatea moleculelor si pana la solidaritatea sistemelor solare.”

Hasdeu a facut o intreprindere ampla si complexa pentru a ajunge la formularea propriei doctrine spiritiste. Achizitionarea ultimelor lucrari spiritiste, precum si a celor conexe, studiul lor aprofundat, colectarea de cazuri referitoare la spiritism, telepatie, hipnotism si somnambulism, analizarea lor in baza principiilor spiritismului, dar ceea ce era cel mai greu, propria relatie cu spiritele celor apropiati lui, in cadrul sedintelor de spiritism, au constituit baza stiintifica a noii credinte-stiinta.
Scria Hasdeu: “Cercetand Spiritismul, eu nu caut catusi de putin a indupleca pe altii, a injgheba o propaganda, a face prozeliti. Tinta mea se restrange in sacra datorie de a-mi da seama mie insumi, cu o deplinatate de sange rece si nepartinire, despre temeiurile cele curat stiintifice ale credintei mele proprii.”

Cata fericire este sa te gasesti in aceeasi incapere cu spiritul iubit, dar cata durere este sa nu-l vezi reintrupat cu chipul care odata iti era drag… Cata durere sa nu poti face gestul de iubire pe care-l puteai face alta data, sarutandu-i fruntea, mangaindu-i fata sau framantandu-i mainile?…Cum poti sa-i transmiti iubirea ta fara un contact material?…Anii de despartire cand Lilica studia la Paris, in care singurul fel in care isi impartaseau iubirea erau cuvintele scrise, eventual cu cate o lacrima de dor picurata neglijent pe scrisoare, ar fi trebuit sa-l caleasca, dar se pare ca nu a fost asa.
Poate oare un muritor sa se desparta de simturile sale si sa nu-i dea fiecaruia obolul? Poate un muritor sa creada pana la capat, daca nu vede, nu aude, si nu pipaie?

Hasdeu si-a dorit o dovada materiala a prezentei spiritului in incapere. Si-a procurat aparatura necesara si a inceput sa “fotografieze spiritele” . Sedintele de spiritism la care a participat Hasdeu au fost foarte multe. Din pacate, s-au pastrat doar dovezile despre 101 sedinte, dovezi stranse in volumul : ”Protocoalele sedintelor de spiritism” Editie alcatuita de Mircea Colosenco si Jenica Tabacu. Prefata de Mircea Colosenco. Traducerea textelor de Jenica Tabacu” aparut la Editura Saeculum I.O. Din Bucuresti.

Dar despre aceste lucruri si despre cum s-a raspandit si a fost interzis spiritismul in Romania voi povesti alta data.