Umblam dupa gandul pierdut,
dupa ziua de ieri
si de azi,
cred c-am gasit-o,
in fine,
putin tulburata,
desi curata precum norul cubittus,
rasarit pe-o coama a vaii
merelui geosinclinal
al adaptarii mele
spre soarele noptii.
Undeva, deasupra stomacului,
un organ feroce
si fara de care nici capul
nu ne-ar duce prea departe,
imi debita palpiirile iscate
de neconcordanta firilor mele.
Faptura
ce-o vroiam privita si iubita
ratacea,
ochiul, nevazand,
umbland aiurea dupa vise,
tindea sa-si piarda culoarea.

Slava memoriei ce trage de mana
si-ti spune:
“priveste-napoi si vezi ce-ai pierdut”.