Am schitat intr-o zi linia franta
ce-as putea s-o parcurg pana curg,
resemnat si aplecat, in moarte multa.
Am strans apoi, pe cei ce inca m-asculta
si-am tinut o scurta, sedinta muta.

Daca o trageam dreapta, era prea scurta,
le-am spus; si despre drumul parcurs
ca n-ar avea decat sensul de dus.

La copii le-am mai spus,
despre aripi si zbor,
despre jos, despre sus,
despre munti, despre vai,
despre buni, despre rai,
despre vise si dor.
Iar la parintii lor,
ce inseamna „ajuns”.

Despre iubire, doar cateva cuvinte,
din intamplare, tinute minte.

Pentru vorbele mele cuminti,
care n-au scos pe nimeni din minti,
si pentru frantele linii,
ce n-au provocat opinii,
Am fost aplaudat la scena deschisa
Iar „trecerea” nu mi-a fost interzisa.