Acasa
Este locul de unde plec si la care revin mereu. Locul unde rad, plang, sufar, ma bucur, glumesc, ma cert, ma enervez, iubesc si urasc in voie. Este locul unde nimeni nu ma judeca, nu se asteapta sa fiu alta decat sunt, ba mai mult (culmea!), ma si plac asa cum sunt!
Acasa este locul unde ma intorc dezamagita sau cu inima in bucati si de unde plec intotdeauna vindecata. Sau macar reparata.
Acasa este locul unde putem sa ne suparam si sa ne certam “oricat, oricum, oriunde” pentru ca ne supunem mereu regulii nescrise de a ne iubi neconditionat in continuare.
Acasa este locul unde suntem partasi activi la bucuriile, ispravile sau suferintele celuilalt, unde ne simtim unul pe altul si vibram cu toata fiinta la emotiile celuilalt, ale fiecaruia dintre noi.
Acasa este locul unde as vrea sa multumesc de fiecare data parintilor mei pentru tot ce am devenit datorita lor. As vrea mereu si, cu toate astea, nu o fac niciodata. Nu o fac pentru ca pare prea siropos, nu o fac pentru ca imi pare atat de firesc incat nici nu mai trebuie mentionat, nu o fac pentru ca intotdeauna cand ma apropii cel mai mult de a o face, nu gasesc cu cuvintele potrivite, iar atunci cand le gasesc, par sa exprime prea putin din preaplinul de emotii care le sugruma si le transforma de cele mai multe ori intr-un sec: “Ne auzim la telefon.”
Asa ca am scris aceste randuri pentru parintii mei, carora nu stiu sa le spun altfel mai bine. Desi stiu ca m-au inteles demult, dincolo de orice cuvinte.
Cu drag.
Fata… esti bine acum sper, da? Ca daca nu, vin si te pap! 😀
Sa inteleg ca doamna Cristina e mami? hehe 😀
Personal sunt aproape total de acord cu mesajul textului de mai sus. 😀 Oricum cand vine vorba de exprimarea sentimentelor si multumirii fata de parinti si familie pot spune doar atat: emotile ma coplesesc.
Parte cu adevarata tampita, ca sa zic asa, e ca atunci cand o sa fie prea tarziu sa le mai exprimam atunci vom regreta cel mai mult.
Asa ca daca tati, mami si fratii mei citesc acest mesaj, vreau sa stiti ca va iubesc muuuult de tot si va multumesc ca imi sunteti familia mea.
Hehe scriu asta aici pentru ca stiu ca nu o sa citeasca :-O
E mai simplu asa, nu? 😀
Copilul meu era la mare „ananghie” sufleteasca, atunci cand a scris aceste randuri. Cred! Pentru ca nu inceteaza sa ma uimeasca:)
Este minunat sa ai asemenea copii!
Cand dincolo de cuvinte, gandindu-ne la ai nostri, descoperim Egalitatea ”Ceva Bun=Firesc”, ACASA devine locul despre care, atat de frumos, vorbesti tu.