Am turnat destule temelii de lumina
pe care nu s-a inaltat nimic de la sine.
Sa ma vindec de bolti
si de unghiuri ascutite cu statui in varf
mai cautam o sansa, un fum
pentru conservarea sufletului.

Asa am coborat cu nervii stransi in funie
si ochii sparti de iluzii
in intunericul absolut
in trupul femeii pe Pamant,
dincolo de adancimea ramelor,
a puturilor, dincolo de frig
in tinutul senzatiei de mic
de sobolan ce cara-n spinare,
serpi de sudoare.

Am coborat in pur si negru
unde cuvintele umbla in forma larvara
in roiuri ramase de ieri, de alaltaieri,
de la inceputuri,
unde posibilitatile sunt nenascute
si felul mortii nu poate fi ales.

Asa am inchis usa de la intrare sa nu cada stele
inauntru
(ar exploda intunericul)
Si mi-am lasat fraul liber
Sa caut profunzimile, nadirul.
Mi s-a parut ciudat ca de acolo,
Dumnezeu se vede mai mare.