Antropologia este stiinta care se ocupa cu studiul omului.
Nimic din ce-i specific omului nu trebuie sa fie lasat deoparte.
Concluzionam ca o latura a acestei stiinte trebuie sa se ocupe si de ocultism sau, mai corect spus, de filosofia oculta, precum si de spiritism sau de filosofia spiritista.

Pentru a face distinctie intre ocultism si spiritism, trebuiesc cunoscute elementele care le diferentiaza.

Filosofia s-a constituit ca stiinta a cunoasterii umane, avand doua cai:

1.cunoasterea exoterica, legata de gandirea pragmatica , destianata profanilor
2.cunoasterea ezoterica, legata de gandirea magica, destinata initiatilor.
Gandirea pragmatica si gandirea magica apartin deopotriva fiecarui om. Cand gandirea pragmatica nu reuseste sa raspunda dilemelor omului, aceasta este inlocuita (sau mai bine spus completata) de gandirea magica.

Gandirea magica are la baza doua principii fundamentale:

1. cunoasterea prin intuitie;
2. rationamentul analogic.

Orice om a utilizat aceste principii in evaluarea unei dileme existentiale si, oricat de rational si instruit ar fi, omul nu le poate anula din sine, deoarece fac parte din eul sau.
Revelatia misterului existential care “se apara” de cunoasterea stiintifica se poate face pe calea gandirii mitice si magice.
Parintii Bisericii au incercat sa arate ca sacrul nu poate fi confundat cu magicul, sacrul fiind in exclusivitate, un fapt al religiei.

Lucian Blaga, in lucrarea “Despre gandirea magica”, aparuta la “Fundatia Regala pentru Literatura si Arta”, in 1941, scria: ”Gandirea magica implica totdeauna ideea, fie a unei substante magice, fie a unei puteri magice. Cat despre substanta sau puterea magica nu s-ar putea spune deocamdata mai mult decat ca ele sunt misterioase in ele insele, comportandu-se cu totul paradoxal.Cu alte cuvinte, idea substantei sau a puterii magice nu am putea-o socoti ca o incercare revelatorie deplina in raport cu un mister, caci ea insasi se declara ca o prelungire a misterului.”
Spre deosebire de Kant, care afirma caracterul pur subiectiv al categoriilor cunoasterii, Blaga distinge doua categorii de reflectare in spiritual uman:

A=constiinta, care reflecta lumea data, concreta, prin intermediul categoriilor constiintei
B=inconstientul, care releva orizontul misterului, prin intermediul categoriilor abisale.

Confuzia intre gandirea magica si gandirea mitica se produce din cauza ca “cele doua moduri apar cel mai adesea intretesute in forme mixte si este adevarat ca prezenta coplesitoare a acestei imbinari de moduri, in cultura umana, putea lesne sa conduca la o confuzie”.

Despre mit, Mircea Eliade spune ca este „greu sa se dea mitului o definitie acceptata de toti savantii si care sa fie în acelasi timp accesibila nespecialistilor”.

Blaga considera ca: “Plasmuirile mitice reprezinta incercari ale spiritului uman , de a-si revela misterele existentei, ca orice alte asemene incercari, precum: cele metafizice, artistice, religioase sau stiintifice….Mitul se realizeaza pe deplin in planul imaginatiei plastice si insufletitoare si nu are nevoie de altceva.”

Comunitatea traitoare pe plaiurile mioritice si-a dezvoltat propriul sistem de credinte, traditii, datini si obiceiuri legate de cultul mitic al soarelui. Romulus Vulcanescu precizeaza ca :” acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza daca şi s-a dezvoltat dupa aceasta etnogeneza la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromani”, unul din cele mai complexe rituri ce tin de cultul soarelui fiind hora.(“Fenomenul horal”-Editura Ramuri, Craiova 1944).

Cultul spiralei magice, care sugereaza urcarea la cer, isi afla reprezentarea pe ceramica de Cucuteni, veche de peste 5500 de ani. Hora este de asemeni reprezentata in ceramica de Cucuteni prin cele sase femei inlantuite (Vladimir Dumitrescu: Arta culturii Cucuteni, Editura Meridiane,1979). Hora in spirala deschisa este inca pastrata in bagajul de traditii si obiceiuri romanesti.

De mii de ani, oamenii cred in existenta unei lumi invizibile, care poate fi cunoscuta si cu care pot comunica.

Doua cai distincte de cunoastere si comunicare au fost stabilite de experienta si observatia umana:
• ocultismul
• spiritismul

Cunostintele oculte au doua laturi:

• latura exoterica, destinata oricarui om;
• latura esoterica, destinata unui grup restrans de oameni, numiti initiati.Cu prilejul initierii, oamenii primesc doua categorii de secrete: cunostinte generale, de multe ori cunoscute si neinitiatilor (ritualul, simboluri, etc) si cunostinte care nu pot fi niciodata divulgate (parole, semne diverse, etc). Nivelul secretelor la care ajunge un initiat este diferit in functie de probele pe care acesta le poate trece.Se spune ca utilizarea gresita a secretelor esoterice, poate pune in pericol atat pe initiat, cat si lumea din jurul sau.Tehnicile de initiere sunt diferite, in functie de societatile esoterice care le practica. Ritualurile de initiere au evoluat de-a lungul timpului, chiar la societatile esoterice de data recenta (ex: francmasoneria sau asociatia zidarilor liberi, a evoluat atat in ritualul de initiere, cat si in numarul gradelor masonice).

Ocultismul modern incepe cu Eliphas Levi (Dogme et Rituel de la Haute Magie, 1855) si triumfa cu Papus (Traite elementaire de science occulte 1888, Traite methodique de science occulte 1891).
Papus a incercat sa impace ocultismul cu spiritismul, definind spiritismul “o traducere prescurtata a magiei practice”. Credinta comuna ca exista o lume invizibila si ca oamenii dispun de mijloace de a comunica cu acesta, l-a facut sa incerce o analogie intre cele doua cai. Astfel, el a crezut ca poate asimila perispiritul lui Allan Kardec, spiritist, cu corpul astral al ocultistilor.
Papus a abandonat orice munca de dovedire a apropierii dintre ocultism si spiritism, considerand spiritismul o mistificare a esoterismului. El si-a expus pe larg ideile in lucrarea: ”L`occultisme et le spiritualisme”, aparuta la Paris.

Spiritismul este doctrina bazata pe existenta, manifestarile si invataturile spiritelor” – scrie intemeietorul miscarii spiritiste pornita in 1858, Allan Kardec. Spiritismul este credinta si practica intemeiate pe comunicarea dintre lumea vie si sufletul unui mort.
”Spiritismul este o conceptie filosofica cu consecinte religioase, ca orice filosofie spirituala.” spune Paul Stefanescu.
Spiritismul mai este denumit:”o forma de religiozitate ocult ezoterica” sau ”doctrina folosofica crestina”.
Biserica Crestina contesta teoria si practica spiritista, considerandu-le ori o iluzie, ori o practica diavoleasca.

Spiritistii cred ca omul este format din 3 parti:
1. Corpul, sau fiinta materiala
2. Sufletul sau Spiritul
3. Perispiritul sau Principiul intermediar, o substanta semi-materiala care serveste drept invelis al sufletului si care uneste sufletul cu corpul.Pastrarea formei corpului din care a plecat sufletul explica materializarea spiritelor, in opinia spiritistilor.

Spiritistii cred in reincarnare. Un spirit care nu s-a desavarsit in prima viata sufera mai multe reincarnari si poate avea mai multe vieti pamantene.

Unul din spiritistii francezi ai secolului al XIX lea, Allan Kardec, a hotarat sa publice o sinteza a raspunsurilor primite din lumea “de dincolo”.Titlul ei era: ”Cartea Spiritelor continand principiile doctrinei spiritiste privind natura spiritelor, manifestarilor lor si raporturile lor cu oamenii, legile morale, viata prezenta, viata viitoare si viitorul Umanitatii. Scrisa sub dictare si publicata din ordin al Spiritelor superioare de Allan Kardec”.

Deoarece nici un editor nu a dorit sa o publice (desi unul dintre cei mai prestigiosi, Didier, era el insusi spiritist), a publicat-o pe cheltuiala sa, in 1857. Succesul a fost fulminant; in circa 65 de ani cartea a avut 70 de editii. Cartea a fost rezumata intr-o brosura intitulata: ”Spiritismul in cea mai simpla prezentare”.

La 1 ianuarie 1858, a scos prima revista spiritista (“La Revue spirite”) in care erau consemnati colaboratorii din lumea “de dincolo”, dintre care nu lipseau Voltaire, Rousseau, Luther…
Tot in 1858 a infiintat si “Societatea pariziana a studiilor spiritiste”, practic prima scoala de studii spiritiste din lume, incercand fondarea unei stiinte a practicii spiritiste.
In scurt timp, cartile si revistele lui au facut sute de mii de adepti in toata lumea, ducandu-l la concluzia :“evident ca idea spiritismului va deveni intr-o zi credinta imbratisata de intreg Universul”. Cateva sute de volume din lucrarea sa au fost arse in octombrie 1861 de catre Inchizitia catolica spaniola intr-o piata publica din Barcelona, fapt ce i-a adus o si mai mare atentie din partea oamenilor.
Sub bustul sau din celebrul cimitir Pere Lachaise din Paris sta scris: ”Fondator al filosofiei spiritiste.Orice effect are o cauza./Orice effect intelligent,/ are o cauza inteligenta.” Pe fontispiciul monumentului funerar sta scris: ”A te naste, a muri, a renaste /Si a progresa mereu/Asta este legea!”.
Drumul catre filosofia spiritista fusese deschis. La fel si drumul catre sarlatania legata de fenomenele spiritiste.

Prima si cea mai importanta lucrare a secolului al XIX-lea privind originea si dezvoltarea spiritismului modern se numeste:” Nineteenth century miracles; or, Spirits and their work in every country of the earth. A complete historical compendium of the great movement know as „modern spiritualism”, a aparut la Londra in 1884 si a fost scrisa de Emma Hardinge Britten. Aceasta prezinta datele cunoscute pana in acel moment despre spiritisti si practica spiritista din toate tarile lumii, cartea fiind ilustrata cu numeroase gravuri, portrete ale celor mai renumiti spiritisti de la acea vreme.

Romanii nu au scapat nici ei de “pacatul” spiritismului. Blamat de biserica, dar practicat de catre unii preoti, spiritismul a gasit cale libera pentru curiozitatea unora, dar si mangaierea durerii pierderii celor dragi la altii. Practica spiritista, obisnuita in saloanele bucurestene, a fost adusa de la Paris de catre cei care studiau acolo. Si la Bucuresti devenise o moda si un divertisment “consultarea spiritelor” in probleme diverse. Inclusiv in cadrul Casei Regale, practicile spiritiste erau de bon-ton (Carmen Sylva practica spiritismul).

Hasdeu nu a fost primul spiritist roman, dar prin amploarea activitatii sale de dezvoltare si promovare a spiritismului, ca filosofie in completarea religiei crestine, poate fi numit parinte sau precursor al spiritismului romanesc.
Hasdeu a fost interesat de fenomenele spiritiste inainte ca boala sa o afecteze pe Iulia .Aceasta scria in jurnal, in 15 iunie 1866: ”E normal sa gandeasca asa din moment ce recunoaste ca este spiritualist experimental .”
Pana la moarte fiicei sale, spiritismul a fost pentru Hasdeu o simpla curiozitate. Dupa moartea acesteia, spiritismul a devenit pentru el, o religie!

Despre trairea tragica a mortii fiicei sale, voi povesti alta data.