Florin m-a intrebat daca as vrea sa scriu un articol pentru blogul lui. Motivul pentru care Florin are un blog nu este pentru ca e la moda sa ai, ci pentru ca are ceva de spus.

Din acelasi motiv cu al lui, cat si pentru faptul ca, zic eu, ma cunosc destul de bine cu Florin de cativa ani de zile, am spus da.

Ceva mai greu a fost sa aleg un subiect. Si aici m-au ajutat doua lucruri : unul fiind “experienta mea in campul muncii” de peste 12 ani (din care peste 10 in HR in 5 companii: internationale, multinationale si una locala) , iar al doilea, tipul de relationare si intelegere pe care il am cu Florin, ce mi-a permis sa pot gandi ca as putea scrie ceva mai “adanc” si mai atipic decat poate s-ar scrie un articol in majoritatea cazurilor.

Nu am nicio pretentie referitoare la confirmarea persoanelor care vor citi acest articol, ci efectiv am vrut sa impartasesc si altora din experienta mea in ceea ce-i priveste pe SEFI (directi si indirecti).

Poate cele spuse de mine vor ajuta la un moment dat pe unii dintre voi in luarea deciziilor privind mutarea sau cariera.

Am pornit in “cariera” singura, fara a avea vreun “spate”, constienta ca va trebui sa muncesc nu doar ca sa-mi castig existenta (neavand nicio mostenire “la orizont” sau vreo sursa alternativa de venit), ci si ca sa ma formez ca om.

Acest fapt a adus dupa sine, bunele si relele aferente.

Bune, pentru ca a trebuit sa invat (inclusiv din greseli, pe care de cele mai multe ori le-am si platit intr-un fel sau altul) si sa cresc pe propriile picioare, iar rele, pentru ca unele din greselile pe care le-am facut (cred ca numai cine nu munceste nu greseste), le-am platit foarte scump, as zice cateodata nemeritat de scump, pentru simplul fapt ca n-am avut un aliat unde trebuie.

Dar in final pot spune ca si aceste lucruri au avut rolul lor, si m-au determinat sa merg mai departe pentru a deveni ceea ce sunt acum, adica, fara falsa modestie, un “HR professional”.

In cele 5 companii in care am lucrat pana acum, 4 de renume bun si foarte bun pe piata, cu mari si foarte mari pretentii – din care una covarsitoare ca brand si imagine de piata nu doar in Romania ci si in intreaga lume – am lucrat, firesc, cu mai multi manageri.

Atat romani cat si straini/expatriati.

Atat femei cat si barbati.

De diverse nationalitati si de diverse varste.

Unii dintre ei au fost sefii mei directi (HR), altii manageri din alte departamente, dar cu care, prin natura muncii de HR, am lucrat destul de aproape, ajungand implicit la un anume grad de cunoastere a lor.

Dupa mai mult de 10 ani cu o destul de mare diversitate de sefi, firesc, am ajuns la niste concluzii si generalitati care se aplica. Vreau sa repet ca aceste concluzii sunt efectiv rezultatul muncii mele alaturi de ei, si de multe ori, pentru ei.

Dintre toti SEFII directi pe care i-am avut, cei mai slabi s-au dovedit a fi cei romani (chiar daca nu-mi face placere, asta e adevarul), femei, cu varste intre 40-50 ani. Nici barbatii romani, nu mi-au facut o impresie mai buna.

Cel mai bun SEF direct pe care l-am avut a fost un expat, austriac, barbat, tanar, putin peste varsta mea (adica peste 35 ani). De la el am invatat organizarea timpului, importanta prioritizarii, rigurozitatea, respectul de sine si fata de altii, obiectivismul si impartialitatea, implicarea, sharing-ul informatiilor, mentoringul, interesul si recunoasterea importantei lucrului bine facut.

Lamentabil s-a dovedit a fi un grec, director general (la firma locala de care am pomenit mai inainte) eu fiind HR manager pe atunci si direct subordonata lui. Grec care aduna la un loc un temperament coleric-isteric, idei putine si fixe (in ceea ce priveste HR-ul in general si rolurile HR-ului si al HR managerului intr-o companie), inflexibilitate totala in a dori si a intelege si un alt mod de gandi si actiona. Si peste toate, o inconsecventa crasa, garnisita bineinteles cu nerespectarea / nerecunoasterea cuvantului dat.

Din managerii directi straini de diverse alte nationalitati, in diverse tonuri de gri, s-au situat (in ordinea de la cel mai bun la cel mai rau):

• o managera austriaca cu care m-am inteles foarte bine, avand o relatie foarte buna, bazata pe respect si intelegere reciproca, care avea pareri si principii proprii pe care le urmarea si respecta. Pacat ca relatia a fost inca de la inceput subiectul unei probleme de comutare/naveta zilnica sau relocare, care s-a dovedit in final a fi nesolutionabila intr-un alt fel decat cel dorit de ea, faptul aceasta dovedind totusi, inflexibilitate;




• O managera rusoaica foarte orientata, doua tipuri de om intr-unul singur, adica o mana de fier intr-o manusa de catifea. Care “socializa” destul de frecvent cu noi, cei mici din departament, trecand de la un birou la altul, dar pastrand relatia la un nivel foarte superficial, adica de totala detasare si neimplicare in oferirea vreunui sfat/suport/deschideri spre vreo indrumare directa. Drept este insa, ca aceasta era sefa sefului meu (roman), un tip care de altfel, sub imaginea unui “baiat finut” ascundea un oportunist care nu se dadea in laturi de a “linge” sistematic pe cine trebuie, si de “a sapa / da afara” pe oricine nu-i era pe plac, sau indraznea sa spuna ceva peste “patratica” jobului, sau nu performa/lucra in felul si ritmul dorit de el (a se intelege inclusiv stat la birou pana la ore tarzii in noapte, saptamani si luni in sir, fara drept de apel).

Din cauza ca materialul este lung, am convenit sa-l publicam in 3 parti. A doua parte va fi postata miercuri 20 Mai, urmand ca ultima parte sa apara Sambata, 23 Mai.