Legislatie

Editorial Legislatie RU

Tool de cautare in Baza Legislativa

Introduceti cuvinte cheie in campul Search pentru a identifica rapid Actul Normativ care va intereseaza.
Descarcati-l gratuit cu linkul oferit. Succes in ce faceti!


Luna Octombriembrie 2021. Noutati legislative

16.10.2021
In MOR 972/12.10.2021 a fost publicat
Ordinul ANOFM 391/2021 privind aprobarea Procedurii de decontare a sumelor pentru plata indemnizatiei pentru fiecare zi libera acordata in conditiile art. 1 din OUG 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, a documentelor justificative, precum si a modelului acestora.

Ordinul 391 intra in vigoare incepand cu 15.10.2021. Forma *.pdf pe care v-o pun la dispozitie include si linkuri catre 1) OUG 110/2021 si 2) catre Ordinul ministrului Muncii nr. 920/2021 pentru aprobarea modelelor cererii si declaratiei pe propria raspundere prevazute la art. 5 alin. (3) din OUG 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2 (Publicat in MOR 964/8.10.2021. In vigoare cu 11.10.2021)

In MOR 964/8.10.2021 a fost publicat
Ordinul ministrului Muncii nr. 920/2021 pentru aprobarea modelelor cererii si declaratiei pe propria raspundere prevazute la art. 5 alin. (3) din OUG 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Ordinul 920 intra in vigoare incepand cu 11.10.2021. Forma *.pdf pe care v-o pun la dispozitie include si linkuri catre 1) OUG 110/2021 si 2) Ordinul ANOFM 391/2021 privind aprobarea Procedurii de decontare a sumelor pentru plata indemnizatiei pentru fiecare zi libera acordata in conditiile art. 1 din OUG 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, a documentelor justificative, precum si a modelului acestora.

8.10.2021
In MOR 951/5.10.2021 au fost publicate:
OUG 117/2021 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 — Codul muncii (in vigoare cu 5.10.2021 cu exceptia art. I pct. 5—7 care intra in vigoare incepand cu 20.10.2021)

Printre altele, OUG 117:
1) Defineste munca subdeclarata: „Art. 15^2 — In sensul prezentei legi, munca subdeclarata reprezinta acordarea unui salariu net mai mare decat cel constituit si evidentiat in statele de plata a salariilor si in declaratia lunara privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, transmisa autoritatilor fiscale.”;
2) Extinde perioada de compensare a muncii suplimentare prin ore libere platite, la 90 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia.
3) Redefineste si introduce noi contraventii, marind cuantumurile amenzilor
„ART 260 al. (1) e^3) primirea la munca a unuia sau a mai multor salariati cu depasirea duratei timpului de munca stabilita in cadrul contractelor individuale de munca cu timp partial, cu amenda de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoana astfel identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 200.000 lei;”
„ART 260 al. (1) e^5) acordarea unui salariu net mai mare decat cel evidentiat in statele de plata a salariului si in declaratia lunara privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, transmisa autoritatilor fiscale, cu amenda de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat in aceasta situatie, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei;”.
„ART 260 al. (1) „s) incalcarea de catre angajator a obligatiei prevazute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o luna, de la data de plata a salariului, stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoana careia nu i s-a platit salariul, cu exceptia situatiei in care angajatorul se afla sub incidenta Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare.”

OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrica si gaze naturale pentru sezonul rece 2021—2022, precum si pentru completarea Ordonantei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilitati persoanelor care domiciliaza sau lucreaza in unele localitati din Muntii Apuseni si in Rezervatia Biosferei „Delta Dunarii”. Publicata in MOR 951/5.10.2021

Aplicabila pentru consumurile de curent electric/gaze din perioada Noiembrie 2021 – martie 2022

In MOR 950/5.10.2021 a fost publicata:
HG 1071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata incepand cu 1.01.2022.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 15,239 lei/ora.

In MOR 940/1.10.2021 a fost publicat:
Decizie prim-ministru nr. 496/2021 privind constituirea, functionarea si atributiile Comitetului interministerial pentru monitorizarea procesului de implementare a Planului national de redresare si rezilienta (PNRR)

Se constituie Comitetul interministerial pentru monitorizarea procesului de implementare a PNRR, organism interministerial cu rol consultativ, fara personalitate juridica. Daca doriti detalii despre continutul PNRR si legislatia emisa deja, introduceti TAG PNRR in campul Search


7.10.2021
In MOR 945/4.10.2021 au fost publicate:
OUG 111/2021 pentru stabilirea unor masuri de protectie sociala a angajatilor si a altor categorii profesionale in contextul interzicerii, suspendarii ori limitarii activitatilor economice, determinate de situatia epidemiologica generata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2;
OUG 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2;
OUG 109/2021 privind echivalarea functiilor publice specifice cu functiile publice generale, la nivelul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

La nivelul ANPC:
a) functiile publice specifice de comisar clasa I grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice de executie de clasa I, grad profesional debutant/asistent/principal/superior conform art. 392 alin. (1) din OUG 57/2019, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) functiile publice specifice de comisar clasa II grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice generale de referent de specialitate clasa II grad profesional debutant, asistent, principal, superior;
c) functiile publice specifice de comisar clasa III grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice generale de referent clasa III grad profesional debutant, asistent, principal, superior.

La nivelul structurilor subordonate ANPC:
a) functiile publice specifice de comisar clasa I grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice de executie de clasa I, grad profesional debutant/asistent/principal/superior conform art. 392 alin. (1) din OUG 57/2019, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) functiile publice specifice de comisar clasa II grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice generale de referent de specialitate clasa II grad profesional debutant, asistent, principal, superior;
c) functiile publice specifice de comisar clasa III grad profesional debutant, asistent, principal, superior, se echivaleaza cu functiile publice generale de referent clasa III grad profesional debutant, asistent, principal, superior;
d) functia publica specifica de comisar-sef se echivaleaza cu functia publica de director executiv;
e) functia publica specifica de comisar-sef adjunct se echivaleaza cu functia publica generala de sef serviciu sau sef birou, dupa caz.

5.10.2021
In MOR 925/28.09.2021 a fost publicata Initiativa Cetateneasca Legea suveranitatii — Legea pentru protejarea interesului superior si suveran al poporului si al cetateanului roman.

Propunerea legislativa contine patru sectiuni:
a) Expunere de motive;
b) Proiectul de Lege;
c) Avizul Consiliului Legislativ;
d) Declaratia Comitetului de Initiativa.
Scopul initiativei legislative este restaurarea suveranitatii si a starii de drept, astfel cum sunt acestea prevazute de articolul 1 al. (1) din Constitutia Romaniei. Proiectul legislativ pleaca de la rigoarea constitutionala potrivit careia suveranitatea se fundamenteaza pe patru piloni:
1) intarirea si garantarea drepturilor si libertatilor cetateanului, precum si a suveranitatii si sigurantei statului roman;
2) protejarea si asigurarea unui mediu sanatos care sa permita dezvoltarea si traiul normal al cetateanului;
3) maximizarea beneficiilor cetateanului obtinute de pe urma bogatiilor naturale ale tarii si, in general, al mediului economic, vazute ca mijloace de dezvoltare socioeconomice;
4) consolidarea sistemului national de aparare (sistem care trebuie eficientizat si subordonat exclusiv vointei poporului).
Proiectul a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

NOTA: Pentru usurinta parcurgerii documentului am inclus in forma pdf a acestuia urmatoarele butoane de navigare:
CATRE PROIECTUL DE LEGE;
CATRE AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV;
CATRE DECLARATIA COMITETULUI DE INITIATIVA

Intrucat are legatura, gasiti mai jos si o imagin cu declaratia dlui. Iohanis din 1 Octombrie 2020 despre esuarea statului roman in misiunea de a-si proteja cetatenii, facuta cu ocazia incendiului soldat cu 7 morti produs la Spitalul de Boli Infectioase Constanta. (sursa: https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/declaratie-de-presa-a-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-in-urma-incendiului-produs-la-spitalul-de-boli-infectioase-din-constanta)


4.10.2021
In MOR 929/29.09.2021 a fost publicat
Ordinul ministrului Apararii Nationale nr. M.188/2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apararii Nationale. Acesta intra in vigoare incepand cu 1.11.2021.

Ca cetatenii Romaniei sunt impartiti in cetateni de rangul 1 (cei cu pensii speciale) si cetateni de rangul 2 (cei cu pensii din sistemul public de pensii), nu mai este un secret pentru nimeni.
Scris intr-un limbaj de lemn, ROF arata cat de inapoiat a ramas Ministerul Apararii Nationale si cat de umflata este Organigrama Casei de Pensii a acestui minister (prin structura sa, organigrama reflecta perfect jaful din banul public – nenumarate posturi inutile si bine platite).
Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, iata sumarul structurii organizationale a Casei de Pensii a MApN si un extras din Art. 31 (3):
1 director;
3 directori adjuncti (!)
2 oficii;
4 servicii
6 sectii;
4 compartimente
1 birou.
„Art. 31 (3) Sectia legislatie, relatia cu publicul si pensionarii indeplineste urmatoarele atributii specifice in domeniul activitatii de relatii cu publicul si pensionarii:
……………..
f) monitorizarea aparitiei in mass-media locala si in retelele sociale a informatiilor referitoare la activitatea Casei, prezentarea acestora directorului Casei, informarea esalonului superior si transmiterea la Directia informare si relatii publice;
…………
j) informarea ierarhica, pe linie de specialitate, pana la nivelul Directiei informare si relatii publice, despre tematica solicitarilor de informatii primite de la jurnalisti sau reactiile pe retelele sociale, pe fondul crizelor mediatice sau cu potential de criza mediatica pentru Casa, in scopul armonizarii raspunsurilor si punctelor de vedere sau sprijin de specialitate;”

1.10.2021
In MOR 933/30.09.2021 a fost publicata
LEGEA 229/2021 pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor.

Legea 229/2021 completeaza Legea 72/2016 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ale avocatilor prin introducerea Art. 34^1 cu urmatorul continut:
„ART. 34^1 Persoanele cu handicap grav care au realizat, in profesia de avocat, cel putin o treime din stagiul complet de cotizare in conditii de handicap grav beneficiaza de reducerea cu 15 ani a varstelor standard de pensionare prevazute in anexa nr. 1.”