Eu cel din mine
Ma bucur de zi, de noapte, de fiecare clipa, de viata, de tristete, de ce las sa mi se-ntample, de dragostea ce-o port in mine, de zilele in care traiesc, de zilele in care simt ca mor si nu pot spune, de zilele in care ma trezesc si de cele in care adorm plin de speranta de mai bine.
Incerc sa ma cunosc, sa scot ce e mai bun din mine, sa daruiesc, sa privesc in ochii ce ma privesc in ochi, sa traiesc in trup cu sufletul celei ce-mi poarta sufletul. Uneori vad clar, alteori cad in intunericul dorintelor nerostite de teama neimplinirii, ma rog, ma-nchin, imi pun sperante intr-un intreg sperat in devenire.
Ma simt stapanul meu, si sunt cand bun, cand rau, cand eu, cand altul. Ma simt eu cel din oglinda, cel conturat de degete, cel desenat in vis, cel implinit de dorinte neimplinite inca.
M-as putea lovi cu pietroiul indiferentei in cap dar nu vreau sa ma trezesc intr-un bine inchipuit. Prefer ridurile facute de viata, tenului intins. Prefer viata asa cum inteleg sa mi-o fac, plina de speranta amestecata cu dezamagiri, de frumusete si urat, de destin schimbat prin gand amestecat cu fapta.
Citind articolul, gandul m-a purtat destul de rapid catre piesa „Wish You Were Here” a formatiei Pink Floyd. Mai exact catre versurile acesteia. Se potriveste perfect articolului, dar nu voi incerca aici o traducere, ci doar indemn la o cautare Google a versurilor (lyrics) si a clipului cu YouTube.com.
Buna Maria,
Inseamna ca esti o norocoasa, te stii deja si crezi ca si peste timp vei fi ramas la fel, cea pe care ai reusit sa o cunosti odata…eu ma simt mai ciudat, incerc sa ma cunosc permanent, sa ma descopar altfel, intr-un alt fel in care nu m-am cunoscut inca…nu simt nevoia sa cer voie cuiva sa-mi dea o aprobare sa ma cunosc mai bine…nu leg dreptul de a ma sti mai bine de vreo varsta care sa-mi stearga acest drept…sunt eu cu mine, cu ridurile formate prin zambet, prin lacrima, prin fredonarea unui cantec sub dus, prin privirea intoarsa catre omul drag.
Ai mare dreptate, nu stim cat ne tine viata, asa ca hai sa lasam Speranta sa ne insoteasca in toate zilele care ne vor fi fost daruite de cel Bun.
Iti multumesc pentru gandurile tale.
Frumoase ganduri….Si totusi, din acest motiv, incerc sa combat cateva idei. Cred ca ajungem la o varsta cand nu mai avem voie sa spunem „incerc sa ma cunosc”. Cred ca ar trebui sa „ne stim” deja. Sa stim cine suntem si ce vrem. E adevarat ca nu toti avem aceleasi trairi. Dar tot n-avem dreptul sa nu ne cunoastem. De ce sa preferam ridurile facute de viata ? De ce sa nu vrem viata ca pe tenul intins ? Pietroiul indiferentei e pentru cei indiferenti, nu pentru cei carora le pasa. Viata se traieste cu speranta. Numai despre ea, despre viata, nu stim cat „ne tine”. Si atunci ? Sanatate si speranta !