De cateva milenii, omul si-a pus niste intrebari care inca persista: “Cine sunt? De unde vin? Incotro ma duc?” Acestea sunt intrebari care se refera la existenta individuala, dar a caror solutionare ar da si un raspuns multiplelor intrebari legate de existenta colectiva.
Prima intrebare pe care si-o pune omul modern este daca noi suntem fiinte create sau aparute intamplator, din miscarea haotica a materiei.

Acceptarea ideii ca viata este o forma de organizare a materiei dependenta de hazard, duce la lamuriri superficiale despre sensul existentei umane. Daca omul “a venit” in lume, reduce cautarea noastra la misterul miscarii atomilor si planetelor. In acest mister se afla inceputul si sfarsitul vietii noastre, iar descoperirea lui este strict o problema de fizica.

Singura presupozitie care lamureste si multumeste trairea noastra intima, este aceea ca omul “a fost adus” pe lume ca produs al unei vointe divine. Modalitatile multiple care umplu spatiul mistic omenesc duc la concluzia ca exista un Creator a tot ceea ce este viu si neviu in intreg Universul. Misticismul reprezinta credinta omului in existenta Creatorului sau, precum si in posibilitatea cunoasterii, comunicarii sau contopirii cu El.

Reflectarea Creatorului, precum si sistemul ritualic al cunoasterii, comunicarii sau contopirii cu El difera de la cultura la cultura.
Religiile au creat propriile sisteme de credinte, dogme si practici pentru relatia omului cu Creatorul.
Inafara religiilor, exista si organizatii sau societati (secrete sau discrete), care considera ca si-au format propriul sistem ca un instrument sacru de initiere in cele mai adanci mistere ale vietii omului. Toate pleaca de la convingerea ca omul este creat si ca exista un scop divin al creatiei; ca omul a fost creat perfect, iar in aceasta perfectiune omul si-a cunoscut Creatorul si a cunoscut scopul pentru care a fost creat; ca omul s-a indepartat de izvorul parintesc prin propria gresala si a cazut in nestiinta si tulburare; ca omul, prin puterile care i-au fost date, prin purificare, efort, rabdare si convingere, urmand caile si metodele indicate, poate regasi “Paradisul pierdut”.
La discursul sustinut in sedinta societatii”Romanismul” din 15 noiembrie 1869, la primirea presidentiei societatii, Bogdan Petriceicu Hasdeu spunea:
“Sa traiasca Romanismulu!…
Elu este pentru noi prima conditiune pentru ca sa putemu iubi umanitatea.
Elu este pentru noi prima conditiune pentru ca sa putemu iubi libertatea.
Elu este pentru noi prima conditiune pentru ca sa putemu iubi adeverul.
Romanismulu este umanitate, libertate si adeveru…”

Discursul a fost publicat in revista “Foaia Societatii Romanismulu” Anul I nr.3 iuniu 1870.
Avand in vedere ca Hasdeu nu pronunta fraze fara o adanca chibzuinta si profunda convingere, pronuntarea acestei insiruiri de cuvinte avand sorginte masonica duce la concluzia ca Hasdeu era un initiat al Ordinului, chiar daca nu se cunosc data si locul initierii.

Se cunoaste implicarea masoneriei romane prin masoni de o calitate exceptionala, in toate marile momente istorice ale secolului al XIX-lea, in toate provinciile romanesti. Se stie ca cei mai reprezentativi intelectuali romani ai acelor vremuri au fost scoliti in strainatate, in localitati cu puternice loji masonice. Aderarea lor in numar mare la masonerie a dus la intarirea lojilor masonice din Romania si la promovarea in viata publica a unor oameni luminati, deschisi modernizarii tarii. Aducerea idealurilor masonice in spatiul public a grabit unirea principatelor, reformarea statului si accederea tarii noastre in constelatia tarilor europene de prim rang.

Bogdan Petriceicu Hasdeu era crestin ortodox. Credinta lui nu era o piedica in calea initierii. Masoneria este deschisa oamenilor de orice credinta religioasa, deoarece masoneria nu este o religie, dar isi alege candidatii dintre cei care cred in Dumnezeu, oricare ar fi acela.

Masoneria considera omul ca fiind un suflet care a capatat o forma materiala pentru a avea posibilitatea sa intre in legatura cu lumea fizica, putand astfel sa indeplineasca functiile specifice acestei faze particulare a devenirii sale. Omul vine de undeva, dintr-o viata anterioara si trece prin “viata omeneasca” cu un scop anume, parasind-o la moartea trupului in care salasuieste. Masoneria nu pune pret pe trupul muritor, ci pe sufletul vesnic, care vine din eternitate si se intoarce in eternitate. Caderea Omului si pierderea capacitatii de cunoastere nu este ireversibila. Cunoasterea principiului fundamental al fiintei sale se poate face prin luminare, iar aceasta luminare nu poate veni decat avand convingere, rabdare si o vointa puternica care sa sustina efortul pentru parcurgerea pasilor indicati de metoda pe care masoneria o propune.

Moartea Iuliei a ravasit mintea lui Hasdeu. Acesta nu a lasat in uitare totala ceea ce acumulase pana atunci. Daca opera lui stiintifica a suferit practic o cadere totala, sufletul sau a trecut intr-o noua etapa de framantari si cautari de raspunsuri.
La intrarea in masonerie omul accepta ca scopul era acela de a capata lumina cunoasterii naturii propriei sale fiinte. Mai tarziu, in lucrarea “Sciinta sufletului. Dumnezeu. Nemurirea. Destainuirea” aparuta in Revista Noua nr. 11 si 12 din februarie-martie 1891 isi punea inca intrebarea: ”Dar cine ore sant eu insumi?” . In aceeasi lucrare, reafirma principiul unicitatii Creatorului, sustinut si de masonerie: ”Si cand dicem religiune nu intelegem vre-o religiune deosebita, ci intreitul sambure al tuturor religiunilor care au fiintat vre-o data sau fiinteaza pe fata pamantului: Dumnezeu, Nemurirea, Destainuirea.”

Optiunea pentru spiritism nu l-a facut sa abandoneze complet simbolurile masonice si intelesurile lor tainice. Mormantul Iuliei si Castelul Iuliilor de la Campina sunt pline de forme si semne simbolice.

Pe fatada castelului se afla “Ochiul Atoatevazator”, simbol al lui Dumnezeu manifestat in omniprezenta Lui. Delta sau triunghiul mistic inconjurat de raze care izvorasc din centrul lui, reprezinta pe Supremul Arhitect si Lumina Eterna a Intelepciunii care-l inconjoara ca un ocean de slava si care se revarsa asupra intregii Sale creatii.
Plafonul albastru al mormantului si cupola albastra a castelului (in culoarea lor initiala) au corespondent in simbolistica Acoperamantului Lojii, care reprezinta bolta cereasca. Ca reprezentare a lumii, loja nu poate avea alt acoperamant decat bolta cereasca.

Mobilierul reprezenta si el o legatura fatisa sau ascunsa cu apartenenta la masonerie a lui Hasdeu. Existau spre exemplu, scaune triunghiulare din fier, si este destul de greu de crezut ca erau destinate odihnei trupului, dar usor de presupus ca aveau o destinatie ezoterica.

O alta relatare interesanta: “…erau douasprezece scaune, cu lemnul aurit, tapisate cu acelasi plus rosu si cu spatare foarte inalte, terminate sus cu un fronton triunghiular. In frontonul acesta triunghiular al fiecarui scaun era incadrat cate un mic medalion oval, pictat, cate o miniatură in ulei. Fiecare medalion reprezenta pe unul din capii revoluţiei din 1848”, scria Eugeniu Sperantia in ”Amintiri din lumea literara” Bucuresti, 1967, Editura pentru Literatura. Speranţia isi aminteste de portretele lui Balcescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Eliade Rădulescu, C.A. Rosetti. Este cunoscuta apartenenta la masonerie a tuturor acestor personalitati care au influentat decisiv a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Hasdeu a stat departe de Iulii vreme indelungata. Absorbit de munca sa titanica, a putut suporta mai usor despartirea, cata vreme ea era parte a unui plan al sau: sa dea poporului roman a doua editiune a sa, geniul pe care poporul roman il astepta si il merita. Dragostea pentru Lilicuta a fost imensa, iar despartirea tragica. Nevoia si nerabdarea de a coresponda cat timp Dumnezeu il tinea inca inchis in trupul pamantesc, l-a dus la cautarea cailor care faceau posibil acest lucru. Spiritismul a fost sansa, sau nesansa lui!

Despre asta voi povesti alta data.