M-am plimbat aseara
sub niste umbre mari de stele,
printr-un oras cu strazile lungi si drepte;
ma apasa,
cu fiecare frunza cazuta,
ideea
ce-o avusesem o seara-n urma,
cand lunga unitate ce-o faceau
cerul si pamantul
si inversul ideii,
fulguind peste noi
potop de spalat mintile si cugetul.

Pamantul mirat foarte a intrebat pe Soare
unde-i locul lui pe Terra,
crezandu-l nebun sau poate
prea rotund in gandurile lui,
Soarele i-a raspuns ca locul lui este
sub iarba si flori.

La capatul strazii celei lungi si drepte
am simtit pamantul tremurand,
probabil ii era frica de pasii mei nesiguri
sau de sfatul Soarelui.

Prudent fiind,
n-am mai calcat pe el.