Războaiele, mazilirile, răscoalele, sau urmaşii nevrednici sunt doar câteva cauze care au dus la distrugerea bibliotecilor domneşti şi boiereşti din perioada medievală a Ţărilor Române.

Fondul arhivistic pe care îl conţineau a fost împrăştiat sau distrus. Cu o vulnerabilitate mai mică, bibliotecile bisericilor şi mânăstirilor au scăpat aproape neatinse, reuşind să păstreze în depozite numeroase cărţi şi manuscrise folositoare istoriei ţării.

Apariţia bibliotecilor boierilor luminaţi şcoliţi în occident, a burghezilor şi intelectualilor, a creat un curent favorabil colectării documentelor vechi referitoare la identitatea, limba şi istoria românilor.

Nici aceste biblioteci n-au supravieţuit trecerii timpului. Şansa lor a fost însă apariţia bibliotecilor publice, care au primit ca donaţie ori au achiziționat în tot sau în parte unele biblioteci particulare. S-a constituit astfel un fond arhivistic de importanţă crucială pentru cunoaşterea sub toate aspectele a istoriei ţării.

La 13 iulie 1831 în Valahia şi 13 ianuarie 1832 în Moldova, se adoptă Regulamentele organice ale principatelor. Acestea erau legi organice impuse de Pavel Kiseleff, guvernatorul plenipotenţiar al ocupaţiei ruse asupra Valahiei şi Moldovei, impusă prin Tratatul de la Adrianopol din 14 septembrie 1829, încheiat în urma războiului ruso-turc din 1828-1829. Printre prevederile acestor legi era şi înfiinţarea Arhivelor Statului, ca “ depozitar al acturilor publice şi dregătoreşti”.
În Valahia, Arhiva Statului a început să funcţioneze în mai 1831. Primul conducător a fost Iordache Rasti. În Moldova, Arhiva Statului a început să funcţioneze la 1 ianuarie 1832, iar primul conducător a fost Gheorghe Asaki.

În 1862, cele două arhive au fost unite în Direcţia Generală a Arhivelor Statului, organizându-se printr-un Regulament propriu. Prin Decretul nr. 503 din 04.03.1869 se adoptă un nou Regulament pentru organizarea Serviciului Arhivelor, modificat de un nou Regulament adoptat în 1872, instituindu-se astfel o organizare apropiată de cele din occident. Primul Director General a fost Grigore Bengescu.
În Legea pentru „Secularisarea averilor monastiresci”, adoptată prin Decretul Nr 1251 din 15.09.1863, la art.6 se spunea: ” Guvernulu va lua înapoi de la egumenii greci, ornamentele, cărţile şi vasele sacre, cu care pietatea strămoşiloru noştrii înzestrase aceste aşedăminte, precum şi documentele ce au fostu încredinţate dişiloru egumeni, şi acesta conform cu inventariile ce se găsescu în archivele ţerii.” În acest fel au intrat în proprietatea Arhivelor Statului foarte multe carţi şi manuscrise valoroase pentru istoria ţării.
Distrugerea fondului arhivistic nu a încetat cu preluarea acestuia de către stat. Lipsa de spatii adecvate, de personal calificat şi de bani pentru conservare, făceau să dispară continuu documente de mare importanță istorică.

Singura posibilitate de protecție prin multiplicare era tipărirea manuscriselor aflate în fonduri arhivistice private sau publice.

În timp ce occidentul îşi punea de multă vreme la adăpost de distrugere istoria cuprinsă în manuscrise, prin transcriere în tomuri tipărite, în Ţările Române abia dacă erau câţiva diletanți pasionați să strângă prin sârguință proprie şi să pună cap la cap documente necesare întocmirii unei istorii a românilor.

Primul cărturar român care a colectat şi valorificat cărţi şi manuscrise referitoare la istoria românilor a fost preotul greco-catolic ardelean Gheorghe Şincai (1754-1816). Cea mai importantă lucrarea sa, pe care nu a apucat să o publice în timpul vieții, a fost tipărită la Iaşi, în anul 1843, cu titlul: “Hronica românilor şi a mai multor nemuri în cât au fost iale aşa de amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a 34 de ani culeasă, şi după anii dela Naşterea Domnului Nostru Isus Hristos alcătuită de Gheorghe Şincai din Şinca, Doctorul Filosofiei şi al Theologiei, fostul Director al Şcolilor Naţionalnice in toată ţeara Ardealului, şi Diarthositoriul Cărţilor în Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungureşti. În zilele prea Înălţatului Domn al Moldaviei Mihail Grigoriu Sturza Voievod. Tomul I. În Tipografia S: Mitropoliei a Iaşului la anul 1843; Cu toată chieltuiala şi osteneala Prea Cuviosiei sale D. Gherinano Vida Arhimandrid şi Inspector. Tipogra S: Mitrop. ”(format 24,5x18cm, 2+504 pagini).

A fost un început greu, dar a constituit un bun exemplu şi un imbold pentru intelectualii români care i-au urmat.

Lucrarea a fost reeditată prima dată în 6 fascicule apărute între 1844 şi 1847 care au fost legate în volum cu acelaşi titlul, dar cu specificaţia: “[Editat de Alexandru Gavra, m.r. în Institutul Pedagogic românesc din Regatul unguresc de Geografie, Matematică, Fizică, Politică, precum şi de Aritmetică, de rost şi comună, public şi de rand Profesor regesc şi la mai multe. Judeţe de prin acecaşi Ţeară a tabulii de Judeţi Asesor ca de Editoriu Scriptelor Sicaio-Clainiane]. Tomul I cuprinzătoriu de materie istorică dela anul 86 după D. Hristos, până la anul 1439 inclusive. Cron. Geschichte v. Schinaky. În Buda (În Crăiasca Tipografie a Universităţii ştiinţifice Ungureşti) tipărită la anul 1844.” (format 22×14 cm, 10f +708 pagini). Primele 10 file conţin „Precuvintare Editoriului”.

Domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, cumpără manuscrisul (26 volume) şi scoate o altă ediție în trei volume: vol.I şi II în 1853, iar vol. III în 1854, la Tipografia Româno-Franceză.

Până la 1900, Ministerul Cultelor mai scoate la Tipografia Academiei Române (Laboratorii Români), în 1886, ediția a II-a în două volume, cu o prefaţă de Gr. G. Tocilescu şi cu un material care cuprinde viaţa şi operele lui Şincai, precum şi lista autorilor citaţi în Cronică, lucrare întocmită de A. Papiu –Ilarian.

Următorul pas a fost făcut de Mihail Kogălniceanu cu revista “Arhiva Românească”. În prefaţă la prima ediţie a lucrării “Letopisiţile Ţării Moldovii”, apărută în 1852, Kogălniceanu scria:
“Noi vedemu că in tote părţile, unde este ceva progresu, staturile, ocârmuirile, societăţile, inveţaţii, cu o deosebită emulaţie se ocupă cu adunarea, cu publicarea, cu cercetarea croniceloru, hrisoveloru, acteloru, însferşitu a tuturoru rămăşiţeloru secoliloru trecuţi. Numai după acestă uriaşă lucrare naţiile au pututu ajunge a avea o istorie.
Insuflatu de o asemine convicţie, din frageda mea juneţe m`amu ocupatu cu adunarea croniciloru ţerei mele, şi a ori ce acte privitore la istoriea ei. O colecţie a acestoru din urmă amu publicat`o in doue tomuri a Arhivei Românesci, cea anteiu revistă retrospectivă in literatura nostră. Făgăduinţa dată în prefaţa acestei reviste, astădi o implinescu. Dupe mai multu de dece ani de muncă, publicu, in sferşitu, intrega colecţie a Letopiseţelor Moldaviei.
Astădi istora ţerei mele, cuprinsă mai inainte in câteva manuscrise pre cari timpul şi pote reua vroinţă din di in di le impuţina nu mai este in pericolul de a peri: invenţia lui Gutemberg immiind`o au asigurat`o pentru tot-d`auna; şi astădi ori şi cine pote ceti in adeveratele sele isvore, istoria naţională, acestu mare sacerdotu alu gândirei, flacăra religiei, a patriei şi a arteloru.”

Arhiva Românească era o revistă trimestrială care apărea la Iaşi în 1840-1841 Tomul I şi 1845 Tomul II. Ediţia a II-a apare în 1860 şi 1862. În această revistă editată de Kogălniceanu sunt publicate cronici vechi şi documente referitoare la istoria Moldovei, aflate în proprietatea autorului, în biblioteci din Moldova şi din ţări străine.

Din cauza cenzurii, apare în Ardeal prin 1842-1846 o broşură sub titlul “Unele documente din Moldova”, cuprinzând transcrierea câtorva documente printre care: „Anaforaua Obşteştii adunări cătră Domnul Moldaviaei Scarlat Kalimah V.Vd. pentru înstrăinarea Beserabiei, 1812, octomb.2”. Broşura nu consemna numele autorului şi nici editorul sau tipografia.

În Uricariul lui Teodor Codrescu, volumul 4 apărut în 1857, sunt reproduse documentele din această broşură. În josul paginii 343, apare următoarea notă: „Anaforaua aceasta împreună şi cu Hrisovul pentru Ceauru le-am retipăritu de pe o broşură publicată în Transilvania de D. Neculai Istrati pe cându se ocupa cu lucruri serioase şi folositoare României. Dorimu să`l videmu iarăşi la lucru ca şi în anii pe cându împărtăşia articule importante pentru istorie şi pentru literatură. T.K.”

Nici intelectualii din Muntenia nu au stat deoparte. În “Cuvînt preliminariu despre Isvoarele istoriei Românilor” al revistei “ Magazinu Istoriku pentru Dacia subt redacţia lui A. Treb. Laurianu, Profesor de filosofie în Colegiul Naţional şi Nicol. Bălcescu, Tomu I, Bucuresci, cu tipariul Colegiului Naţional 1845”, se scrie: ”…socotim că cei ce se ocupă cu Istoria nostră, nu trebue a se ţine numai de ceea ce au lucrat si au zis istoricii nostrii cei moderni; dar, tot într`o vreme, folosinduse de adevăruri descoperite de dânşii să mergă mai departe, să alerge la isvorăle originale, să caute şi să adune tote daturile putinciose, şi atunci vor pute ţese o bună Istorie. Dar care sînt aceste isvoră şi unde le putem afla? Aceasta voim a arăta pe scurt într`acest articol. Descoperirea, cercetarea şi aducerea lor, este scopul acestei publicaţii.”

Revista aduce în faşa publicului cititor mai multe letopiseţe şi cronici aflate în manuscris, folositoare scrierii noii istorii a românilor.

Magazin istoric pentru Dacia, revistă istorică, a apărut la Bucureşti între 1845 şi 1848, apoi la Viena în 1851. Vol.1 apare în 1845, vol.II şi III în 1846, vol IV şi vol.V ( nr.1-3) în 1847, iar nr. 4-6 în 1848. Volumul VII fascicola 1 apare în 1851 la Viena. Nu se cunoaste dacă a apărut vol VI.

Pe coperta a IV-a din primul numar al gazetei “Instrucţiune`a publică”, din noiembrie 1859 apare urmatorul text: “Annunţiu. Magazinnulu istoricu pentru Dacia, a cărui publicare s`a intrerruptu prin evenimentele de la annulu 1848 pîno acumu, se va continua de aici înainte suptu redacţiunea subscrissului. Tomulu VI este suptu tipariu. Preţiulu abonamentului pentru unu tomu e 7 vicenari sau 15 lei, 30 paralle, în cursulu vistiăriei. Abonarea se pote face la redacţiune, şi la tote librăriele din Bucuresci, eră la ţinuturi, la D.D.Prfessori ai şcoleloru primarie.Doritorii de a ave acestă collecţiune de documente istorice, sunt rugaţi a propera cu trimitterea numeloru si adresseloru selle, pentru ca se se pota regula pre de o parte numerelu essemplarieloru, eră pe de alta, espedierea loru la timpulu cuvinitu. Din celle cinci tomuri tipărite până la anulu 1848, se mai află încă unu micu număru de essemplarie complete. Amatorii se potu adressa la librarii din Bucuresci. Preţiulu unui essemplariu completu în 5 Tomuri, e 80 lei în cursulu vistiariei.A.T.Laurianu.”

În 1852 începe să se publice un supliment al gazetei Zimbrul: “Uricariul cuprinzătoriu de hrisoave, anaforale şi alte acte, din suta a XVIII-a şi a XIX-a. Publicatu ca Suplementu Giurnalului Zimbu de Teodor Codrescu, unul din redactorii Zimbrului. Partea I, Iaşii ( Tip. Buciumului Romanu ) 1852 “. În prefaţă se adresa “Domniloru Cetitori”:
“Partea a doua a Uricariului, este sub tescu, din care s`au şi tipăritu trei coli; cu acestă ocasie nu lipsescu a me adresa tuturoru acelora ce aru avea acte, urice şi altele, atingetore de ore care obiecte ar putea fi de interesu pentru istorie, şi care ne`ar arăta trecutulu. Numele tuturoru acelora ce ar bine voi a mi le încredinţa, va figura la capătulu fiecăruia documentu; este numai de luatu aminte că acele acte trebue să cuprindă vre o dovadă că suntu adevărate; căci adeverulu este esenţa istoriei.”

Până in 1895 au apărut 25 de volume. Lucrarea a fost republicată parţial, „adăugită cu mai multe documente”.

Deşi aceasta nu este o lucrare de importanţă pentru istoriografia românească, este importantă pentru stimularea, în epocă, a interesului pentru cercetarea istorică. Nicolae Iorga, în lucrarea “Portrete şi comemorări” apărută în colecţia BPT nr.1454-1456, caracteriza lucrarea drept “bietele hartii trântite claie peste grămadă ale rîvnitorului de istorie Teodor Codrescu ” .

Hasdeu a publicat şi el un document din 1597 în Uricariu, volumul 5/1862, paginile 275-282, iscălindu-se la sfârşitul textului: “Împărtăşit de B.P.H.”.

“Zimbrul” a fost o gazetă politică şi literară care a apărut cu întreruperi la Iaşi, de la 3.07.1850 la 21.02.1852, 17.01.1855 la 10.09.1856, etc. La început, director a fost Al. Fotino, iar T. Codrescu şi D. Gusti erau redactori.

În 1852 apare lucrarea : ” Letopisiţile Ţării Moldovii Publicate pentru întâiaşi dată de M. Kogălniceanu. Tom I. Notiţii biografice a Cronicarilor de M. Kogălniceanu. Carte pentru descălecatul dintîi a Moldovei de Miron Costin. Carte pentru descălecatul dintâi al Moldovei de Neculai Costin. Domnii Moldovii şi vieaţa lor de Vornicul Grigori Urechi (1354-1501). Letopisiţul Logofătului Miron Costin (1594-1662). Apendicse. Iaşii. La toate libreriile. 1852”. În prefaţă, Kogălniceanu scria: ”Munca mea cu acestă publicaţie nu a fostu nici a unui autoru, nici a unui compilatoru; dera, in privirea greutăţiloru materiale, potu dice că au intercutu şi pre a unuia şi pre a altuia. Spre a a nu vorbi de timpulu şi cheltuielele ce mi-au trebuitu intru adunarea manuscriseloru răsleţite in tote părţile, să`mi fie numai ertatu de a observa că originalele cronicariloru noştri suntu, cu puţine escepţii, perdute; copiele ce ne-au remasu suntu ori greşite ori intunecate prin rei prescriitori; la altele găsimu ori simţitore lipsuri, ori prescurtări făcute de nisce nepricepuţi compilatori ce pretindeau a forma o cronică din analele deosebiţiloru scriitori, din care causă Letopiseţele lui Ureki şi a lui Miron Costin ajunseseră de a nu fi decâtu unu singuru trupu, atribuitu când unuia, când altuia. Din aceste provine că cronicele, cari cum am disu, suntu celu mai siguru şi temeinucu isvoru al istoriei naţionale, căduseră intre Români intr`unu discreditu atât de mare, incât cine dicea Letopiseţe dicea basne, cine dicea cronice, dicea mituri.”

Ediţia a doua apare în Bucureşti, în anul 1872 Tom I, II şi 1874 Tom III, sub titlul: “Cronicele României seu Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. A doua ediţiune. Revedută, îndestrată cu note, biografii şi fac-simile, cuprindendu mai multe cronice nepublicate încă; şi, ca adaosu: Tablele istorice ale României de la 1766 până la 11 Februarie 1866. de Michail Kogălniceanu”. În prefaţă scrie: ”La 10 Apriliu, anulu acesta 1872, s`au implinitu doue-deci de ani, de când amu datu la lumină ânteia ediţiune a Letopiseţelor Moldovei. Astă-di publicu ca a-două ediţiune Cronicele României.
In acestu intervalu de doue-deci de ani, câte s`au petrecutu in ţera nostră! Insăşi ţera s`a transformatu! Visul stremoşiloru nostri, marele scopu naţionalu alu Stefan şi alu lui Mihai s`a realisatu: Astă-di avemu o Românie.”


În prefaţă la lucrarea: ” Acte si fragmente latine romanesci, Pentru istori`a beserecei romane mai alesu unite. Editie si adnotate de Tim. Cipariu canonicu gr. cat. etc.Blasiu Cu tipariulu Semin. Diecesanu MDCCCLV“ (1855) se scrie: “ Ci afora de operile istorice locu mai insemnatu ocupa monumentele si documentele singuratece, care sunt temeliulu si materialele a totu edificiulu istoricu. Ele sunt si mai espuse pierirei de catu operile istorice, pentru ca sunt singuratece si pre usioru se sventura fora de a lasa urma dupa sene…Inse si paz`a cea mai buna inca e desierta, si monumentele demne de pastrare, care le potu manca foculu, umediunea si moliele, si le potu decima amicii si neamicii, ci in carti tiparite numai se potu pastra cu mai multa securitate.”
Chiar dacă lucrarea cuprinde numai documente referitoare la istoria bisericii române ardelene, imboldul dat multiplicării prin tipărire a “documentelor singuratice” a fost important.

Biblioteca lui Timotei Cipariu (care acum aparţine secţiei din Cluj a Academiei Române) stă mărturie efortului extraordinar facut de acesta pentru a aduna cărţi şi manuscrise referitoare la istoria, limba şi cultura poporului român.

Se tipăreşte o lucrare cu titlul primului volum: ” Istoria Moldo-Romăniei. Arătându neamurile de care s`au locuitu aceste pământuri după răspândirea fiilor lui Noe; origina Moldo-Româniloru, şi mai multe războaie alle domniloru Moldovei cu deosebite naţii, până la anulu lumei 7103 (1595 de la Hristos). cu unu Fragmentu Istoricu cuprinzătoru de: descălecarea acestoru ţărri de Traianu, -Colonisarea loru cu Romanii.-Observaţii de unde Românii s`au numitu Vlahi, şi cum li s-a datu acestu nume.( Manuscrise vechi pe limba română, găsite în St-le monastiri Cozia şi Serbănesti). Bucuresci Librariu-Editoru George Ioanid 1858”.

Volumul al doilea poartă titlul: „Istoria Tzerrei Romanesti. Începându de la descălecătoarea Romăniloru la Turnulu Severinului; şi de suppunerea loru sub Radul Negru, după trecerea lui din Ardealu aici în ţarră pănă la anulu 7236 (1728 după Hristos).(Manuscrisu vechiu găsitu în oraşulu Chişenevu de Ierodiaconulu Daniil, când se afla acolo în surgiunu cu reposatulu întru fericire Mitropolitulu Grigorie). Vol II Bucureşti. Librariu=Editoru George Ioanid”

În „O vorbă către lectori”, George Ioanid spunea: “D.A.Creţulescu, professore de istoriă gimnasiulu naţionalu din capitală, a intreprinssu o călătoriă şciinţifică peste Oltu în România-Mică şi, în cercetările sale, a descoperitu în Bibliotecile St-loru monastiri Cozia şi Serbănesti câte-va manuscrise vechi attingătoare de istoria ţerrei Românesci şi a moldaviei…Sub-semnatulu, în ardenta mea dorinţă de a mulţumi pe românii amatori de orice assemenea vechi documente istorice doveditoare de origina naţiunei noastre, nu voiu lipsi d`a îmbraţişea şi în viitoru ori-ce ocasiune mi se va presenta, spre a mai publica şi alte asemenea interessante scrieri originale.”

Ulterior s-a dovedit că primul volum, dedicat Moldovei, nu era decât letopiseţul lui Nicoale Costin. Al doilea volum, dedicat Munteniei, era o compilaţie a lui Radu Popescu numită “Istoriile domnilor Ţării Rumănesci”. Aceasta din urmă a fost publicată prima dată în primul volum al Magazinului istoric pentru Dacia, în 1845, începând cu pagina 83, fiindu-i atribuită lui Constantin Căpitanul (Filipescu, rudă cu Bălenii şi Cantacuzinii). În nota de subsol apare o notă a redacţiei în care se spune: ”Cronicile noastre cum am mai spus`o sunt foarte sărace pentru timpurile cele mai vechi. Ele sunt prea interesante pentru veacul XVII şi al XVIII, şi nu numai pentru Români, dar şi pentru naţiile cu care ei au fost în relaţie. Cronica aceasta se deosebesce de cele lalte cronici ale Tării Românesci, căci îmbrăţişază Istoria a câtor trele provinţii ale Daciei, şi pentru că se află în opoziţie cu dînsele cât şi cu toţi Istoricii nostri moderni, asupra întâmplărilor din ţara nostră din veacul al XVII; aceea ce ne dovedeşte că atunci la noi ca şi astăzi în Europa fie care partidă işi avea istoricul său. În manuscrisul ce avem să zice că această Cronică s`a scris la 1769. În cursil scrierei însă, cum se va vedea, autorul se mărturisesce de martor ocular al întâmplărilor urmate cu un veac mai nainte. Aceasta ne face să credem că acest Constantin Căpitanul este un copist iar nu adevăratul autor. Noi în lipsă de alt nume am păstrat p`acesta spre a o putea deosebi de cele lalte Cronici.”

Sub redacția lui August Treboniu Laurian apare în perioada noiembrie 1859-iulie 1861 gazeta “Instrucţiune`a publică”. Deşi a fost pornită „ a servi de organu Instrucţiunii publice”, gazeta a cuprins şi “monumente istorice”, tipărituri şi manuscrise ardelene din secolul al XVIII lea, fragmente din reviste străine referitoare la istoria românilor, etc.














Prima publicaţie de specialitate, având conţinut arhivistic cu documente provenind din Arhivele Statului a fost :” Arhiva Română. Documente istorice publicate de P.Teulescu. Seria anteiu. Bucuresci. Imprimeria Naţională, strada nemţească Nr.27. 1860”. Lucrarea conţine documente din perioada 1593-1822 şi a fost realizată sub patronajul Arhivelor Statului, instituţie al cărei director a fost Petrache Teulescu, în perioada 1859-1862.

Este de remarcat caracterizarea lucrării făcută de Nicolae Iorga: “ O culegere care părea că vrea să se puie la întrecere cu Uricariul: şi aici se dădeau documente foarte preţioase, şi aici lectura era fără greşală, dar nici aici nu se dădeau note, lămuriri, prefeţe, nici aici nu exista un plan şi nu se urma o anumită ordine. Publicaţia lui Teulescu a dispărut fără zgomot, nimeni n`a întrebuinţat-o, când alţii veniau cu alte culegeri.”

În “Tesauru de Monumente istorice pentru România, atâtu din vechiu tiparite câtu si manuscripte, cea mai mare parte straine , adunate publicate cu prefatiuni si note illustrate de A. Papiu Ilarianu, Tomu I, Bucuresci, Tipografia Naţionale a lui Stefanu Rassidescu 1862” se publica în prefaţă : ”Leptorelui salute”, în care scrie: “Străbunii nostri totdeauna se distinseră prin fapte mari si strălucite, spre a ne lăsa de ereditate o Patria Română…Istoria, in intielesu adeveratu, lipsesce ancă Româniloru…Nici să cugete dară Românii a-si pute scrie istoria, peu`ce mai antâiu nu voru ave adunate la unu locu tote faptele istorice, ingropate in monumente fără numeru, străine si chiaru indigene, atâtu tipărite si totusi necunoscute, câtu si manuscripte, si unele si altele ascunse in bibliotece si archive, latine si grecesci, turcesci si nemtesci, unguresci, polone si rusesci, sârbesci, bulgăresci, etc, etc.
A aduna aceste monumente rătăcitorie ale istoriei nostre, insemnediă a pregăti si usure lucrarea cea mare, astădi cu neputidia, a scriitoriului fericitu care, prelustrându-le, ne va presinta apoi adevărata istoria a Româniloru….Tesaurulu de monumente istorice ce incepu a publica, are să cuprindă tot ce voiu afla mai importantu in colectiunea mea…
Pe aiurea, publicaţiuni de asemine natură se facu cu ajutorie de societâti care la noi lipsescu, cu ajutorie de principi si regi. Eu insă, neajutoratu de cineva adunai materialulu; tot asia `lu scotu şi la lumină, fermu incredinţatu că inţelepciunea si patriotismulu publicului românu va face să nu cadă o intreprindere incepută cugetu curatu de a inainta adevăratulu studiu alu istoriei nationale. Apelu la binevointia amiciloru mei din tote tierile române, si la toti adeveratii amici ai Istoriei nostre.
Fii sănetusu si indulginte binevoitorie leptoru.”
Revista a apărut la Bucureşti, între iulie 1862 şi septembrie 1864, câte o “foişoară” pe lună şi a fost adunată în trei volume de autor: volumul 1 în 1862, volumul 2 în 1863, iar volumul 3 în 1864.
Volumul al treilea îl închină lui A.Treb. Laurianu.

În 1863 Hasdeu părăseşte Moldova şi se stabileşte la Bucureşti, la solicitarea lui Al.Odobescu, pentru a fi membru în Comisia istorică ce urma să se ocupe de preluarea averilor mânăstirilor închinate (în urma secularizării averilor mânăstireşti).
Deoarece nu avea o revistă proprie ( în afară de revista umoristică Aghiuţă), Hasdeu colaborează la gazeta Buciumul, al lui Cezar Boliac. Aici publică fragmente din romanul istoric Ursita, articole politice si studii istorice. În numarul 265 din 4/16.08.1864 publică prospectul în baza căruia a primit postul de redactor al revistei Arhiva Istorică a Romaniei. Pentru aceasta se încheiase un contract la 22.07.1864, prin care Hasdeu de obliga să publice în revistă documente din Arhivele Statului şi din alte surse.

La 08.08.1864 apare primul număr al revistei. Pe prima pagină stă scris: “ No.1 Bucuresci, 8 augustu 1864. Archiva Istorică a României. Abonamentele se fac la Tipografia Statului.Esse uă dată pe septemână cu preţulu de un galbenu pe annu. Sub auspicele Ministeriului Justiţiei, Culteloru şi Instrucţiunii Publice. Annulu 1. Redactor B. Petriceicu –Hăjdeu, ex-profesor superior de istoriă, ex-bibliotecar, ex-membru alu Commissiunii documentali”. În introducere se scrie: “Archiva istorică a României este menităa reproduce cu timpulu, treptatu, unulu câte unulu, tote documentele inedite seu publicate, pămentene şi străine, privitorie la istoria română, de la epoca cea mai vechia şi pone la annulu 1800 esclusivu.”
Titlul primului tom este: “Archiva Istorică a României. Sub auspiciile Ministerului Justiţiei, Culteloru şi allu Instrucţiunii Publice. Collecţiune critică de documente asupra trecutului românu, incependu dela timpii cei mai depărtaţi şi pone la annulu 1800. Tomu 1 Partea 1. Preţul unui volum 7 sfanţti. Bucuresci. Imprimeria Statului 1865”.

Referindu-se la “Arhiva Istorică”, Nicolae Iorga spunea: „ Migala textului, oricâte greşeli în care a căzut el şi pe care odinioară, în toiul luptei pentru a căpăta dreptul de a trece la realizări noi, le-am însemnat şi eu, era unică la noi până atunci. Fără a fi aceiaşi ca în ediţiile de texte din Occident, ea întrecea tot ce se dăduse până atunci în România.”

Tomul 1 pe 1864-1865 are două părţi: