Lipsa de anotimp
In trupul meu e primavara de sase luni.
Nu se termina.
E-un fenomen mai rar, ca floarea
Magnoliei pe o tulpina.
Si-acum astept o vara calda
Cu soare dur si arzator,
Ce sa-mi bronzeze pieptul aspru,
Scut impotriva tuturor.
Apoi o toamna incarcata
Cu filigrame aurii si ochii tai
Ce ma privesc, purtand reflexe verzi, tu stii?
Ca-n carapacea de metal
A sufletului meu bronzat
Vom creste mari, rasfranti spre noi
Tinzand mereu spre mai inalt.
Nu vom simti raceala vremii.
Nici anotimpul friguros, ne vom iubi.
Vom creste vesnic, in tot ce-i cald, curat, frumos.
Iar humusul iubirii noastre
Va germina intr-o samanta.
Ca-n sarcofagul egiptean
Ce cu minunea lui incanta.
Asa as vrea sa te feresc
De tot ce-i inghetat si rece
Iar langa mine n-ai sa simti
Ca inc-un anotimp mai trece.
Domnule Ioan Nelino,
Bun venit! Ma bucura mult alegerea Dvs. de a impartasiti trairile cu noi.
Intr-o lume din ce in ce mai grabita spre Nicaieri, momentul de ragaz al unui vers poate reintoarce Clipa de liniste plecata, si cele patru Anotimpuri ce ne lipsesc atat de mult.
Va multumesc.