Hakim Omar Khayyam (1040 – 1132), cel mai popular poet persan, s-a nascut in Nishapur, Persia, Iranul de astazi. A fost discipolul lui Avicenna si a trait la Curtea Sahului Malik (1072 – 1097). A fost un mare mistic sufit, adept al unei gandiri esoterice neoplatonice, cu o nelimitata dorinta de cunoastere. Ca matematician a scris un celebru tratat de algebra, ca astronom a reformat calendarul iranian, a fost filozof si medic, a compus cantece religioase. Ca poet, in ascuns, a scris celebrele aibaiate publicate dupa moartea sa; par a fi un protest impotriva rigorii religiei oficiale.
„Caile Domnului sunt numeroase ca sufletele oamenilor” spuneau sufitii. Prin admirabila traducere a lui E. Fitzgerald (1859) in limba engleza a rubaiatelor, Omar Khayyam a devenit un poet universal, cunoscut in toate limbile pamantului.

Ceea ce am scris aici sunt „exercitii de admiratie” (cum ar spune dl. G. Liiceanu) si ii sunt dedicate in totalitate marelui poet persan. Sunt rubaiate autentice in spiritul originalelor cu un continut tragicomironic pe fond esoteric crestin.

L-am dorit un material compact, cu inceput si sfârsit, cate una pentru fiecare an pe care l-a trait Omar (92 in total), discutabili pentru ca alte surse mentioneaza alti ani pentru nastere si moarte; am ales cat as putea duce! Dupa cum rezulta din R210 Omar avea la varsta scrierii acelui catren 62 de ani. Atatia am si eu la publicarea acestei carti. In rest sa fie bucurie, pentru ca de sub roata destinului, bucuria trista – hazul de necaz, este singura iesire onorabila.

1.
Fericita fie ziua când veni Omar pe lume
Fericita fie limba care i-a zidit un nume
Fericit sa fie neamul care l-a crescut la san
Fericita fie tara care l-a facut stapan.
2.
Mai smerit decat un trântor ce se lasa sfartecat
vin la Tine Domn al Vietii sa-mi ierti Pomul Laudat,
binecuvanteaza-i Rodul si pe cei ce l-au gustat.
De Omar Iti vorbesc Doamne, cel de secole plecat.

3.
Ochii tai vazura stele, lent rotindu-se pe bolta
Ochii’mi vad aceleasi stele, raza lor privirea-ti poarta
Ne privim de peste veacuri, imi vorbesti citindu-ti Cartea
Sa traiesti Avva Omare, eu sunt cel ce asteapta moartea.
4.
Nu fugiti cand arde casa, salvati vinul din butoaie
si la umbra unui arbor, beti ca poate vine o ploaie,
sa mai stinga temelia, sa nu fumege-n zadar
pana cand aflati povestea inteleptului Omar.
5.
Prin cuvantul tau Omare, spalasi lumea de pacate
fiindca unde cânta harul, se face curat in toate,
de aceea cant cu tine, lasa-ma in preajma ta
si voi fi candva ulcica din care altii vor bea..

6.
Nesfarsita ‘ntelepciune ai lasat in mers Omare
si in cinstea ta prin veacuri s-au golit munti de pahare,
insa eu cu o centima din stralucitoru ‘ti har,
baui doar durerea lumii, nu mai mult de un pahar.
7.
A trait ca inteleptul langa sticla si pahar
A cantat ca nimeni altul risipirea-n patru vanturi
A schimbat o’ntreaga lume doar cu o mie de rânduri
Eu citind ii sarut mana celui ce a fost Omar
8.
Milueste-ma Stapane cu „aghiazma ” lui Omar
Sau adu-l din nou la viata sa-i fiu insumi carciumar
C-a trecut o vesnicie si tot cant ca un canar,
izolat in colivie, fara bani, insa cu un har!

9.
Am trecut si eu prin viata precum a trecut Omar
sprijinit de damigeana si de vinul din pahar,
si de-aceea am speranta, desi are un gust amar,
sa fiu pretuit in fine, ca o gaza-n chihlimbar.

10.
Zilnic voi gusta o „cupa” din „pelinul” tau Omare
fiindca-am ratacit o viata pe cararile amare;
dar tu spui ca-i mult mai simplu sa ma lupt cu un pahar.
Eu te cred scriind catrene si pornind la „lupta” iar!

11.
A marcat ca nimeni altul intersectiile lumii
cu stihiile vietii: moartea, vinul si femeia.
Lui Omar sa-i dam tributul se cuvine de aceea,
si vom bea cu el odata vin din cornul semilunii.
12.
„Vinul tau ” e vechi Omare si il beau pe indelete
tot citindu-ti din catrene insotit de doua fete;
beat sa fiu de vorba-ti mare, beat si de iubirea lor,
poate maine cade floarea ca si praful pe covor
13.
M-a facut rob pe vecie vorba dulce-a ta Omare;
eram liber si de-aceea pretul meu e mult mai mare:
tu vei sti de azi ‘nainte de ce cant si ce ma doare,
mie da-mi sa tin paharul si mai toarna-n el licoare

14.
M-am spetit tragand de mine, mai rau ca un edecar
sa ma smulg de langa tate si de langa un pahar!
insa ingeru-mi de paza zice ca este Omar
si de secole incoace asta face, iar si iar!

15.
„Steaua Persiei” incanta prin culoarea-i rubinie
Eu am stat mereu la panda, raza-n plus sa-mi vina mie
S-a prelins la mine-o dunga din preaplinul lui Omar
Eu o’mpart cu voi s-ajunga, cate-o lacrima macar

16.
Casa mea, asemeni mie, suge din pamant licoare
E plina de igrasie si abia mai sta-n picioare
Insa cu Omar alaturi nu imi pasa ce-o sa fie
Vom canta in alte case, cat mai e pe lume vie
17.
A venit Omar la mine ca sa ne cinstim pamantul
A luat intai cuvantul, care ma ardea ca focul
si l-am stins cu o licoare ce mi-a’ndoit mijlocul!
Astfel ma inchinai la harul semanat in patru vanturi

18.
Sunt batran si rad Omare, cum radeai si tu odata
Cand aveai in fata vinul si in brate o juna fata
Dar la usa mea se-aude cum ascute moartea coasa,
nu am unde ma ascunde si nu pot inchide casa.

19.
Doamne te-am rugat intr-una sa imi pui pe cap cununa
Nu de spini ci de cuvinte, cu care sa merg ‘nainte
Tu mi-ai trimis un OM’are, in mana cu doua pahare
si in spirit cu catrene, sa ne veselim prin vreme

20.
Marea Vietii am traversat-o, m-am luptat cu ea nespus
Iata colo orizontul, steaua mea e la apus
l-am aflat si Marea Taina si v-o spun acum si voua:
sa aveti in cala voastra, vin, Omar si doua oua!