Oarecand, mult si frumos era-n mine
si cum pamantu-mi parea stramt
mi-am luat o traista cu tril de ciorcarlii,
mi-am umplut buzunarele cu ras de copii
si cu fluturi,
si din setea de alb si iubire
am incalecat pe-o livada de cai
ce-aveau ochii din flori de papadii.

Am trecut peste Frunze intoarse de vant
si peste case invelite cu sindrila si stuf
dincolo de orice movila sau stanci
si i-am dus la pascut,
oarecand,
unde Timpul doarme si sunt roiuri de vise,
in poienile albastre din vazduh.

S-a’ntamplat ca era ora cand
asezati pe norii din barbile lor albe,
imbracati in straie de puf,
cu voci nuantate cristaline,
ingerii tineau sfat pentru mine
sa stabileasca si sa hotarasca
de pot fi poet sau ramane muritor.

Discutau aprins atunci, si inca mai discuta
numai in amurguri si zori
in poienile albastre dintre norii
din barbile lor, ca nu sunt initiat,
ca nu m-am spovedit,
ca nu am barba sau stapan,
ca nu folosesc tamaie,
ziceau unii, iar altii spuneau
ca as fi fost predestinat,
si se ciocneau cu fulgere si zgomot
iar pe pamantul mic, pe sindrila si stuf
ploua cu grindina de roua.

Pluteam si mai plutesc pe fluturi
si caii pasc liberi, iar ingerul meu
impleteste pentru Dumnezeu
flori de stil ca niste cozi de crocodil
din tril de ciocarlii si ras de copil
pe poienile albastre dintre nori
unde Timpul doarme si sunt roiuri de vise.