Incitat de comentariul: ”Anul 2012 va adeveri premonitiile lui Hasdeu” postat de domnul ing. Liviu Lungu la articolul „Spiritistul Hasdeu”, am simtit nevoia sa-i dau un raspuns mai amplu, stiintific si filosofic, avand speranta ca nu va plictisi prea multa lume, luand in consideratie ineditul abordarii.

Premonitie, clarviziune, intuitie, anticipatie, previziune. Cred ca fiecare om poate spune cate ceva despre aceste cinci cuvinte, cu riscul evident de a confunda elementele care le definesc.

Premonitia este presimtirea fara un motiv rational a unor fapte care urmeaza sa se intample.
Clarviziunea (precognitia) este capacitatea de a vedea desfasurarea unor evenimente care urmeaza sa se intample.
Atat premonitia cat si clarviziunea nu au la baza o analiza stiintifica pentru determinarea viitorului, persoanele fiind uneori complet in afara cunoasterii subiectului.
Intuitia este descoperirea unui adevar logic, rational, inainte ca rationamentele logice sa fie puse la treaba. In general, persoanele cunosc si sunt capabile sa utilizeze argumentele logice pentru verificarea intuitiei.
Anticipatia este descrierea literara a unui viitor care are mari sanse sa se intample. Spre deosebire de premonitie si clarviziune, anticipatia descrie viitorul in baza unor deductii logice pornind de la descoperirile tehnico-stiintifice.
Previziunea este descrierea unor evenimente viitoare in baza unor analize stiintifice sau a cunostintelor acumulate ca experienta proprie.

Desi reprezinta lucruri diferite, acestea au ceva in comun: TIMPUL!

Pentru noi, fara putinta de a gresi, timpul exista! Pentru noi ca materie. Este de neconceput sa gandim materia in miscare fara sa o punem in relatie cu timpul. Pentru noi, timpul „curge” din trecut, prin prezent, spre viitor.

Timpul a fascinat dintotdeauna omul. Credinta in vesnicia „vietii de apoi” l-a facut sa considere timpul strict un atribut al materiei. Filosofii, clericii sau oamenii de stiinta s-au intrecut sa defineasca timpul si sa-i defineasca proprietatile: reversibil sau ireversibil, continuu sau discontinuu, sau pur si simplu o iluzie a mintii noastre. Toti s-au straduit sa aduca argumente logice si stiintifice care sa le justifice punctul de vedere: Aristotel, Sfantul Augustin, Hegel, Einsten, Bridgman, Whitehead, Bergson, Broglie, Scrodinger, Bohm, Russell, Mc Taggart, Maxwell, H.Weyl si multi, multi altii.

„Timpul: marele mister” , scria Nicholas Georgescu-Roegen in cartea sa „Legea entropiei si procesul economic”, Editura Politica 1979. Pentru a defini timpul cosmic, autorul a corelat legea entropiei cu timpul si a definit timpul mai vechi ca apartinand unei entropii mai mici si timpul mai nou ca apartinand unei entropii mai mari.

„Timpul face parte din acea stranie categorie de entitati pe cat de familiare pe atat de impenetrabile. Pe cat de usor il intuim, pe atat de greu il conceptualizam. Nimeni n-a fost in stare sa-l defineasca. De fapt, definitii sunt multe, dar fiecare se refera nu la timp pur si simplu, ci la un anumit fel de timp” scria Academicianul Solomon Marcus in lucrarea sa „Timpul” aparuta la Editura Albatros in 1985. Autorul distinge cateva feluri de timp, pe care isi propune sa le analizeze: „timpul solar si cel atomic, timpul relativist si cel cuantic, timpul cresterii organice si cel al dezvoltarii biologice, timpul entropic si cel subiectiv, timpul diferitelor varste, timpul geologic si cel al lingvisticii istorice, timpul economic-social si cel al dezvoltarii globale, timpul logic si logica temporala, timpul semiotic si cel sistemic, relatia timp-cauzalitate.”

Fata de varietatea problemelor referitoare la timp, autorul constata o singura metoda de cercetare: „Complexitatea si eterogenitatea ne obliga sa-l fragmentam si sa-l analizam, aducand in fata unul sau altul dintre aspectele sale si lasand in umbra pe celelalte.”

Daca intuitia, anticipatia si previziunea sunt lucruri care intra in firescul vietii noastre materiale si isi pot gasi explicatii rationale multumitoare, premonitia si clarviziunea nu pot avea decat o explicatie: reversibilitatea timpului.

Psihologul Dirk ter Haar scria in lucrarea „Foundations of Statistical Mechanics” ca baza ireversibilitatii este psihologica, deoarece provine din faptul ca „avem o amintire a trecutului si astfel putem sti ce s-a intamplat intr-un moment anterior, dar nu si ce se va intampla intr-un moment viitor”.

Psihologul Percy Williams Bridgman arata cum se formeaza constiinta istorica a umanitatii prin imbinarea constiintei generatiilor succesive, iar de aici la extrapolarea mentala a timpului etern, fara inceput si sfarsit, nu este decat un pas.

Premonitia si clarviziunea au atras interesul oamenilor dintotdeauna. Nazuintele si temerile oamenilor se amestecau in mintile lor si-i determinau sa nu mai astepte ca viitorul sa se dezvaluie in mod natural, cautand printre semenii lor pe aceia care puteau arunca puntea cunoasterii faptelor ce au sa vina. In somn ori in exaltarea ritualica sau generata de ingerarea substantelor psihotrope, anumiti oameni priveau dincolo de ceata pusa de timp intre prezent si viitor, descriind cu putinele lor cuvinte si bunele si relele.

Este greu de facut un model al timpului reversibil, fara ca acesta sa darame cuceririle stiintifice ale prezentului. Dar cum cunoasterea presupune cateodata abandonarea cararilor deja formate, oamenii sunt obligati sa abandoneze modelele cunoscute si sa creeze unele care sa explice inexplicabilul, atat cat poate fi el cuprins de mintea omeneasca.

Este o certitudine pentru om existenta unor fenomene care nu se incadreaza in cunoasterea stiintifica actuala. Aceste fenomene sugereaza existenta altei lumi, care interfereaza cu lumea noastra materiala, asa cum o cunoastem. In urma acestui contact, lumea noastra ramane relativ neschimbata, sau mai bine spus, sigur neschimbata cantitativ. Din punct de vedere calitativ, omul simte o schimbare, cel putin in memoria colectiva ca instrument al capacitatii lui cognitive.

In conditiile in care noi consideram superioara cealalta lume, prin particularitatile ei de vesnicie si reversibilitate a timpului (deocamdata ma voi referi numai la aceste aspecte), putem considera fara a gresi ca acea lume doreste si poate sa se intersecteze cu lumea noastra materiala si nu invers. Daca viata este o aplicatie a celeilalte lumi asupra lumii noastre, ajunsa aici, viata este supusa legitatii generale a lumii noastre: miscarea, deci transformarea. Pot aduce in discutie imposibilitatea noastra de a crea viata din materia moarta si posibilitatea omului de a cultiva si extinde viata din materia moarta, tinand astfel legata viata de materia moarta. Orice model stiintific am concepe , nu poate fi valabil decat pentru lumea noastra materiala.

Referindu-ne la timp, putem observa ca timpul trecut are sens doar in conditiile in care exista o memorie pentru acest timp, altfel el nu poate fi perceput. Putem spune deci ca materia moarta nu are decat timp prezent si viitor. Repetabilitatea proceselor biologice si a proceselor mecanice pentru mecanismele create de om (carora omul „le-a dat viata”), presupune o memorie a timpului trecut, ceea ce permite o revenire la o stare anterioara, lucru imposibil pentru materia moarta, „degradabila continuu” prin cresterea entropiei.

Observam deci ca cealalta lume a dat lumii noastre o data cu viata si un sens nou notiunii de timp: trecutul. Ce nu a dat lumii asteia, deocamdata, este reversibilitatea timpului.

Premonitia si clarviziunea se bazeaza pe credinta oamenilor in realitatea celor relatate. Daca ar fi adevarate, ar insemna ca mintea oamenilor (anumitor oameni) poate parcurge timpul, poate memora informatia din viitor si se poate intoarce in prezent pentru a o relata. Mai exista si posibilitatea ca altceva sa faca aceasta calatorie in timp si sa transmita informatia, dar pentru noi este acelasi lucru: dovada existentei unei particularitati a timpului care nu este cunoscuta stiintific: reversabilitatea timpului. Inca un aspect care trebuie precizat: timpul viitor nu se afla in lumea noastra, dar ceva poate depasi bariera dintre lumi, cu acceptul, spunem noi, al celeilalte lumi.

Putem discuta „la nesfarsit” despre moralitatea si eficienta unei astfel de calatorii, daca ea poate fi facuta doar de om, ori si de animale sau alte vietati (comportamentul ciudat la un pericol viitor, inexplicabil in conditiile cunoasterii stiintifice actuale), dar daca este reala calatoria, ea poate avea rolul de comunicare a celeilalte lumi cu lumea noastra. Nu putem crede ca accidental lumea noastra se poate infiltra in cealalta lume sa-si ia singura informatiile care o intereseaza, deci acordul celeilalte lumi este mai mult decat logic. Astfel, putem concluziona ca mesajele transmise din viitor au un scop care poate fi analizat cu posibilitatile mintii noastre, altfel ar fi ilogic sa ni se permita sa le cunoastem. Care este mesajul real pe care cealalta lume incearca sa-l transmita si care este sensul in care cealalta lume doreste sa actionam, poate vom dezbate alta data.

Calatoria in viitor creaza o impresie asupra celui ce o face , dar pentru oameni este importanta relatarea acestei calatorii. Dezvaluirea viitorului nu se poate face catre ceilalti decat relatand prin cuvinte sau imagini desenate.

Aceasta calatorie poarta din start doua handicapuri majore, spun eu: primul este perceperea corecta a viitorului si al doilea este relatarea corecta a perceptiei. Se cunoaste caracterul limitat al omului si in ceea ce priveste perceptia corecta si in ceea ce priveste relatarea corecta.

Perceptia corecta este limitata de multi factori, chiar cand ea se face printr-un singur simt: vazul. Distanta fata de subiect, trairile emotionale generate de socul contactului cu alta lume, greutatea de a intelege aspecte legate de propria lume aflata intr-un viitor cu alta dezvoltare tehnica si tehnologica, sunt doar trei pe care le amintesc.

Relatarea corecta este un handicap si pentru persoanele din zilele noastre, in care bagajul de cuvinte este considerabil imbunatatit, iar instructia se pare ca a depasit stadiul rudimentar dinaintea invatamantului obligatoriu. „Clarvazatorii nu sunt neaparat niste buni profeti” scrie Rene Louis in al sau „Dictionar de mistere”.

Iata deci ca o calatorie in viitor, pe care o cunoastem din surse sigure si nealterate, este de fapt doar ceea ce a putut sa relateze calatorul din ceea ce a putut sa inteleaga! Din acest motiv, interpretarea informatiilor presupune mult mai multe cunostinte decat stiinta de a citi un text.

Am incercat sa lamuresc in vreo doua cuvinte cate ceva despre viitor ca dimensiune a timpului, despre posibilitatea noastra de a patrunde in acel viitor si a ne reintoarce in prezent.

Hasdeu nu a fost un om care sa traiasca premonitii si clarviziuni; sau cel putin nu le-a facut publice. Hasdeu a ales cu sinceritate calea spiritismului, cale abordata initial dintr-o curiozitate specifica aptitudinilor sale de cercetator. Dupa contactul cu spiritul Lilicai, Hasdeu a considerat ca doar invocarea spiritelor il poate pune in contact cu lumea „de dincolo”. El nu a fost si nu a vazut, dar a relatat despre contactul cu spiritele. Existenta spiritelor care pot strapunge in ambele sensuri ceea ce separa lumea noastra materiala de alta lume, nu intra in contradictie cu gandirea logica despre posibilitatea omului de a „vedea viitorul”, cu premonitia si clarviziunea.

Anul 2012 este o scorneala mediatica, dintr-un interes pur pecuniar. Teoriile cu privire la interpretarea unor hieroglife mayase nu au nimic in comun cu ceea ce se presupune a fi cultura si civilizatia maya. Asa cum am aratat mai sus, interpretarea premonitiilor si clarviziunilor trebuie sa tina cont de mai multi factori perturbatori, dar buna credinta a cercetatorului este fundamentala. Aici se pare ca nu este vorba decat de comertul cu iluzii, foarte prosper in ultima vreme!

Putem discuta foarte mult despre logica distrugerii universului nostru, a vietii din univers, a vietii de pe Tera sau numai a speciei umane. Distrugerea naturala tine cont de legile care functioneaza in lumea noastra, legi pe care omul le-a definit si care nu duc la concluzia unei catastrofe cosmice de proportii in viitorul apropiat. Distrugerea din vointa celeilalte lumi, pe care noi o intuim si consideram ca se afla in contact cu noi, este posibila si fara dubii ca poate avea loc in orice moment. Discutia trebuie sa se poarte numai tinand cont de scopul propus pentru contactul cu lumea noastra, pentru ca este absurd ca cineva care are cel putin atributul de inteligenta si vointa sa dea viata materiei si omului fara un anume scop. Ce este mai important, trebuie spus ca logica si vointa nu au sens fara dragoste, deci ca atributul obligatoriu al acelei entitati care a insamantat materia cu viata este dragostea.

Concluzionand aceste lucruri, intrebarea fireasca ce se pune este: cine isi omoara copilul fiindca a gresit? Pana unde se poate intinde pedeapsa creatorului? Pedeapsa nu trebuie sa aiba si ea un scop? Razbunarea poate apartine divinitatii? Razbunarea este o pedeapsa ori este un rau provocat ilogic? Poate fi pedepsita toata omenirea pentru faptele catorva netrebnici? Iata doar cateva intrebari care nu pot avea decat raspunsuri incurajatoare pentru scepticii viitorului omenirii: daca lumea cealalta exista, ea nu poate fi implicata intr-o actiune distrugatoare de proportii.

Rasplata si pedeapsa dupa fapta, este promisiunea tuturor religiilor si tuturor cultelor. Aceasta este credinta si speranta oamenilor religiosi.

„Omul isi poarta singur crucea! Omenirea isi poarta singura crucea!” Mai de temut decat divinitatea este insusi omul, aceasta creatura capabila sa argumenteze logic orice afirmatie cat de ilogica ar fi ea, capabila sa urasca pana la a ucide, dar si sa iubeasca pana la a ucide. Feriti-va de om!