Vad in jurul meu din ce in ce mai multa risipa. Gandul ca nici in momentele de criza nu stopam risipa, ma uimeste. Vorbesc de risipa de creiere. Bine documentata la nivelul organizatiilor si justificata de dorinta de control a managerilor asupra rezultatelor (in fapt asupra vietii subordonatilor), risipa de creiere pare fireasca la nivelul turnului de fildes.

Nu pot sa nu ma intreb: daca organizatiile platesc angajatii sa-si indeplineasca atributiile, de ce nu folosesc ideile pe care acestia le genereaza in mod natural? Sunt gratis! De ce sunt acceptati managerii care impun rezolvarea problemelor doar dupa cai gandite de ei? Doar ei au creier functional? Ce se incurajeza procedand astfel? Ce se castiga? Supunere neconditionata? Munca fara gandire? Automatism ca mod de control? Mie imi suna a paguba, nu a castig!

De ce sa limitez procesul de gandire si fluxul de idei doar la nivel de line manager, risipind creierele subordonatilor?

Sigur, nu toate ideile propuse de angajati ar fi utilizabile. Dar stimuland valoarea, apreciind ce e de apreciat si fructificand solutiile dezvoltate de toti salariatii, compania ar incuraja utilizarea creierelor, dezvoltarea unei organizatii care invata, satisfactie si, nu in ultimul rand, cresterea profitului.

Castigatori pot fi acei ce inteleg sa pretuiasca valoarea materiei cenusii pe care fiecare salariat o poarta zilnic cu el cand intra, dar si cand iese pe poarta organizatiei. Voi ce credeti?